Pedeapsa de 7 ani inchisoare cu executare la care fusese condamnat, in 2017, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost suspendata definitiv. Decizia a fost luata marti seara, 20 iunie 2023, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, scrie luju.ro
Practic, instanta suprema a respins contestatia DNA formulata impotriva incheierii din 26 mai 2023, prin care judecatoarea Adriana Pencea de la Curtea de Apel Bucuresti admisese in principiu cererea de revizuire formulata de Puiu Popoviciu impotriva hotararii prin care fusese condamnat la 7 ani inchisoare cu executare, in 2017, si dispusese suspendarea executarii pedepsei. Contestatia DNA a privit doar suspendarea executarii pedepsei, in conditiile in care admiterea in principiu a cererii de revizuire era definitiva inca de la fond.