Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis să-l suspende din magistratură pe o perioadă de 6 luni pe un procuror acuzat de ”atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu”. Este vorba despre procurorul Ionel Bușe, delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.
Procurorul Ionel Bușe a fost cercetat de Inspecția Judiciară pentru că ar fi avut o atitudine nedemnă față de o persoană percheziționată, față de un comisar de Poliție, dar și față de colegi, relatează luju.ro.
Procurorul Ionel Bușe a încercat, în 2021, să obțină delegarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, dar Secţia pentru procurori a CSM a respins cererea ca inadmisibilă. Motivul invocat a fost că solicitarea de delegare a fost formulată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, deși titularul legal al cererii era procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.