Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat judecătorilor arestarea în lipsă a unui cetățean afgan, considerat principalul suspect în cazul uciderii, în urmă cu mai bine de o săptămână, a unui alt migrant asiatic. Crima a fost comisă pe 19 aprilie, în zona Gării de Nord din Timișoara, în urma unei încăierări între două grupuri de afgani. Anchetatorii au făcut mai multe rețineri în acest caz, dar suspectul principal nu a fost găsit.
Procurorii timișeni au anunțat că, pe 27 aprilie 2021, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Ahmed Farhad, acuzat de omor și tentativă de omor.
”În fapt, s-a reținut că în cursul după-amiezii de 19.04.2021, în jurul orei 16:36, inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital”, se arată într-un comunicat al Parchetului Județean Timiș.
Înainte de acest atac, același individ a înjunghiat un alt migrant afgan, care a fost dus de urgență la spital și a fost salvat.
După comiterea faptelor, atacatorul s-a ascuns și nici până acum anchetatorii nu au reușit să pună mâna pe el.
”Astfel că, în cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul A.F., în lipsă”, au anunțat procurorii din Timiș. Joi, Tribunalul Timiș a decis arestarea pentru 30 de zile, în lipsă, a lui Ahmed Farhad.
În cursul investigațiilor, 50 de migranți au fost audiați de polițiști, iar patru migranți au fost reținuți pentru implicarea în încăierarea soldată cu un mort și un rănit grav.