Șeful parchetului anticorupție, Marius Voineag, a declarat că noul domeniu ce va fi vizat de anchetele Direcției Naționale Anticorupție va fi cel al construcțiilor ce reprezintă ,,o zonă neatinsă”.
Voineag a explicat ca este foarte important DNA să fie cât mai prezentă în combaterea fenomenelor de corupție, precizând că din punctul său de vedere sunt lucruri de îmbunătățit în domeniul sănătății și al achizitiilor publice, dar și în zona de construcții. O zonă despre care șeful DNA afirmă că nu a fost atinsa până în prezent, dar pe care parchetul anticorupție va încerca să o deschidă.
“A fost un studiu comandat la nivelul Parlamentului European in 2016, a vizat toate statele, nu ne-a vizat doar pe noi. În foarte multe state avem de-a face cu fenomenul corupției, trebuie să privim lucrurile așa cum sunt în realitate. La noi estimarea a fost destul de larga, s-a dus la 15% din PIB, e un procent extraordinar de mare, și la momentul la care am scris proiectul am făcut o analiza în sensul că e clar că un astfel de cost economic generat de existența corupției la nivelul unui stat produce la rândul său o alterare a piețelor, o scădere din punct de vedere economic, și ne duce într-un cerc vicios. Adică în zona de subdezvoltare economică, avem de-a face cu precădere într-o zona de promovare a actelor de corupție. Și atunci ideea de bază este ca noi trebuie să ne axăm pe combaterea corupției la nivel înalt. DNA a fost concepută ca un astfel de mecanism, de a combate corupția la nivel înalt. Că ne place, că nu ne place, atâta vreme cât avem resursele pe care le avem, eu cred că trebuie să ne atingem ușor, ușor potențialul.” — declară șeful DNA conform Off/On The Record.
Acesta a mai declarat că fiecare are câte un dosar cu o cauză de complexitate mare la nivelul unui an și refuză să creadă în superficialități, mai ales că este interesat de cât de mult este prezentă DNA în combaterea unor fenomene.