În aceste dosare erau cercetaţi traficanţi de droguri. Procurorul Cristea a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă decizia nu este definitivă.Conform deciziei instanţei, Flavius Cristea a fost achitat pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, „întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”, iar pentru infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, el a fost achitat „întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea”, relatează Agerpres.Decizia poate fi atacată de Parchetul General în termen de 10 zile.
Cazul a fost instrumentat de Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), între timp desfiinţată, iar acuzaţiile se referă la perioada în care Flavius Cristea a lucrat la DIICOT Craiova, având de instrumentat dosare de trafic de droguri. Ulterior, Flavius Cristea s-a transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
„În fapt, în urma probatoriului administrat, s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz la DIICOT – ST Craiova, cu ocazia instrumentării unui număr de 7 dosare, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Codul de procedură penală, prin aceasta cauzând o pagubă persoanelor din patrimoniul cărora au fost ridicate sume de bani şi bijuterii, precum şi o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale acestor persoane şi ale DIICOT, pentru a obţine pentru sine un folos necuvenit, constând în sumele şi obiectele de podoabă care nu s-au mai regăsit ca mijloace materiale de probă, bunuri ori sume asupra cărora s-ar fi aplicat măsuri asigurătorii în contextul urmăririi penale efectuate şi în însuşirea unui inel depus ca mijloc de probă de către un martor”, spune Parchetul General.