Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. Traduse în numeroase limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în publicații internaționale. Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/ 2008 și Premiul Ion Creangă al Academiei Române/ 2009.
Doina Ruști, prozatoare de referință, cu certă contribuție atât în neogotic, cât și în realismul psihologic, apreciată pentru originalitate și erudiție epică, a scris trilogia fanariotă, (Homeric, Mâța Vinerii, și Manuscrisul fanariot) și romane cu miză socială puternică: Fantoma din moară, Lizoanca, Logodnica etc.
Cel mai recent roman al său, Paturi oculte (2020), este urmat de două volume de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot și Depravatul din Gorgani: alte 52 de ciudățenii.
Universitatea Oradea organizează joi, 11 mai, ora 12.00, sala C23, la Facultatea de Litere, o întâlnire cu Doina Ruști și recentul său volum de povestiri Depravatul din Gorgani. Întâlnirea se derulează în formula unui atelier de naratologie. Scriitoarea va susține un atelier despre <Cum se scrie o povestire> pornind de la volumul de povestiri Depravatul din Gorgani: alte 52 de ciudățenii, apărut de curând la ed. LITERA. Scriitoarea va aborda o temă perenă (depravarea cotidiană în secolul 18, al fanarioților și al iluminismului) și tehnici narative actuale.Coordonatoarea atelieruluieste conf. univ. dr. Ioana Cistelecan. Volumul Depravatul din Gorgani: alte 52 de ciudățenii cuprinde povestiri dintr-o lume halucinantă, cu o geografie insolită, pe care Doina Ruști a plasat-o în secolul al XVIII-lea, dând naștere unui adevărat fanariot-cult în literatura de azi.
Continuare a Ciudățeniilor amoroase din Bucureștiul fanariot, cartea aduce alte întâmplări despre excese, pasiuni devastatoare și despre consecințele dorințelor fără cenzură.
Volumul pornește de la personajul sugerat în titlu, un libertin, care lasă moștenire cartea despre regurile neștiute ale desfrâului. Este vorba despre 17 reguli, fiecare conținând câteva povestiri tematice.
„ Fiecare povestire pornește de la faptele știute și duce la cele întâmplate în teritoriile tenebroase, acolo unde începe depravarea”, spune Doina Ruști