Potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României, instituţiile financiare non-bancare (IFN) de pe piaţa locală au înregistrat o creştere cu 17,6%, ceea ce înseamnă că în 2019 s-a înregistrat un profit agregat de 691,7 milioane lei, față de 587,8 milioane în 2018.
“Profitul instituţiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special a fost de 676,5 milioane lei, iar cel al instituţiilor înscrise doar în Registrul general a fost de 15,2 milioane lei, rezultând un profit total al sistemului de 691,7 milioane lei”, se menţionează în raport.
Potrivit documentului, capitalul social al instituţiilor financiare nebancare a crescut cu 5,3% faţă de sfârşitul anului precedent, totalizând 3,291 miliarde de lei la finele anului 2019, în timp ce activul bilanţier agregat net al instituţiilor financiare nebancare a înregistrat o dinamică ascendentă mai accentuată (13,7%), până la un nivel de 40,046 miliarde de lei.
Mai multe detalii se pot citi AICI.