Ministerul Energiei a publicat lista proiectelor admise spre finanțare în cadrul primei sesiuni a programului de finanțare ”ElectricUp”. Aproximativ 1.900 de proiecte au fost acceptate, iar firmele pot folosi aceste fonduri pentru instalarea panourilor fotovoltaice.
Evaluarea dosarelor depuse pentru programul de finanțare a început anul trecut, pe 9 aprilie, odată cu configurarea accesului în Platforma informatică dedicată programului. Până în acest moment au fost analizate toate dosarele și au fost transmise către aplicanți peste 12.600 de solicitări pentru clarificare și completare.
Prin programul de finanţare ”Electric UP” se acordă finanţare de cel mult 100.000 euro/beneficiar întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HoReCa. Acestea vor putea instala sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național. O altă destinație ce poate fi dată fondurilor este instalarea stațiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in.
Ministerul Energiei a publicat și lista cu dosarele respinse. Aceasta poate fi consultată AICI.
Comments 1