Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budai, în cadrul unui eveniment organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) la Bacău.
Marius Budăi a anunțat că a terminat de redactat un document privind orientarea tinerilor în carieră. De asemenea, a fost derulat un proiect pilot în Oradea pentru a-l testa, denumit „Îndrăgostirea tinerilor de meserie”. În același context, ministrul a vorbit despre problema abandonului şcolar, apreciind că este foarte importantă din motiv că va influenţa şi evoluţia societăţii româneşti în viitor.
”Am terminat de scris un proiect la Ministerul Muncii privind orientarea tinerilor în carieră, am făcut un proiect pilot în Oradea pentru a-l testa şi l-am intitulat „Îndrăgostirea tinerilor de meserie”.
Îi ducem la şcoală pe copii, prevenim abandonul şcolar, dar ce facem cu ei? Nu putem fi toţi medici, nu putem fi toţi jurişti, economişti şi atunci trebuie să gândim foarte mult ce facem cu învăţământul dual, cu învăţământul tehnic. Avem nevoie de parteneriatul pe care Guvernul trebuie să îl facă acum între Muncă, Familie şi Educaţie, pentru că provocările sunt foarte mari. Suntem aici în sală mai mulţi părinţi şi dacă ar fi să începem cu noi, să ne întrebăm sincer care din noi i-am spune copilului nostru cu inima larg deschisă „fă-te strungar”, am putea să vedem că avem nevoie să începem acest proces cu noi, părinţii şi apoi să discutăm cu copiii, să îi orientăm în carieră şi să facem să ajungem la acel deziderat: îndrăgostirea tinerilor de meserie. Trebuie să le explicăm copiilor că a fi mecanic agricol nu mai este ce era odată. Utilajele sunt de altă generaţie. Să fii strungar nu mai este ce era odată. Trebuie să ştii să măsori, să calculezi, să desenezi şi să vii la serviciu în cămaşă, nu în halat”,