”Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naștere, contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta își desfășoară activitatea, de stat sau privat. (…) Un salariat motivat va contribui activ Ia cresterea eficienției organizației repective. (…) Ziua de naștere este un eveniment, anual, în viața în fiecăruia dintre noi, și trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-și petrece această zi așa cum își dorește. Singur, cu familia ori cu prietenii”, arată inițiatorii proiectului.
Nici a doua oară nu a fost cu noroc. Proiectul de lege a mai căzut și în 2016.Senatarii au respins proiectul care prevede ca toți salariații să aibă dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naștere. Proiectul a fost inițiat de liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, alături de colegii săi senatori din PNL, și acum va fi transmis pentru dezbatere și vot final deputaților.
În cadrul Consiliului Economic și Social, sindicatele au fost de acord cu noua zi liberă, în timp ce patronatele au avizat nefavorabil proiectul.