Guvernul României a adoptat proiectul de lege care prevede implementarea viitoarelor rețele 5G din România. Confrom proiectului, echipamentele și software-ul pentru ele trebuie să vină de la producători avizați de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). De asemenea, documentul prevede că România va ține cont de obligațiile față de UE și SUA.
”Proiectul legii 5G a fost aprobat astăzi în ședința de guvern! Promovarea acestui proiect de lege nu ar fi fost posibilă fără pașii decisivi făcuți de Guvernul liberal în 2020. Pe parcursul mandatului meu la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor am acordat o atenție deosebită tehnologiilor 5G. Pe lângă oportunitățile tehnologice, economice și sociale deosebite, implementarea tehnologiilor 5G în România poate facilita manifestarea unor amenințări complexe la adresa securității naționale. Avem nevoie de o abordare coordonată și integrată a securității cibernetice a tehnologiilor 5G pentru diminuarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.”, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.
Proiectul de lege are în vedere stabilirea unui mecanism de autorizare prealabilă a producătorilor de tehnologii, echipamente și programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicații de interes naţional, inclusiv cele de tip 5G. Astfel, vom avea la dispoziție un instrument solid în vederea diminuării riscurilor la adresa securității și apărării naționale.
Totodată, prin acest proiect de lege, odată aprobat în Parlament, România nu exclude niciun producător de tehnologie, dar va putea condiționa prezența acestora de respectarea criteriilor stipulate în Memorandumul semnat de guvernele României și SUA privind securitatea rețelelor 5G.
Ce obligații vor avea producătorii avizați de CSAT
Avizul conform prevăzut la art. 3 alin. (2) se emite inclusiv prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale, pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:
- controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;
- absenţa unei structuri transparente a acţionariatului producătorului;
- lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;
- funcţionarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente.
Așadar, fiecare producător de echipamente și programe destinate rețelelor 5G vor fi nevoiți să facă o solicitare pentru a obține această autorizare. Solicitarea va fi depusă la ministerul cu atribuții în domeniul Comunicațiilor și va trebui să conțină următoarele:
- date de identificare, inclusiv datele reprezentanților legali și limitele împuternicirii acordate acestora;
- date privind structura de acţionariat a producătorului și a grupului de societăți din care face parte, inclusiv informații detaliate privind societatea-mamă;
- o declarație pe proprie răspundere.
Autorizarea ar urma să fie primită în termen de 4 luni de la data solicitării iar în situația în care sunt identificate anumite riscuri la adresa securității naționale și apărării ţării ca urmare a analizei realizate, avizul CSAT este negativ.
Proiectul de lege a fost adoptat joi de Guvern prevede și amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri pentru utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software în rețelele 5G puse la dispoziție de producători care nu au obținut autorizarea CSAT.
DOCUMENT – Proiect de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național şi condiţiile implementării rețelelor 5G: