Începând de miercuri, 21 iunie 2023, vor amâna judecarea tuturor dosarelor.Excepție vor face cauzele urgente. În această categorie intră cauzele în care este solicitată arestarea sau alte măsuri preventive ori care privesc infracțiuni flagrante.
În data de 20 iunie 2023, judecătorii Curții de Apel Oradea au decis adoptarea unei forme de protest constând în amânarea judecării cauzelor, începând cu data de 21 iunie 2023, cu excepția cauzelor urgente, respectiv:
1) În materie civilă:a) suspendarea executării hotărârii;
b) suspendarea executării provizorii;
c) măsura plasamentului în regim de urgență;
d) măsuri asigurătorii;
e) ordonanță președințială;
f) asigurarea dovezilor;
g) suspendare executare act administrativ;
h) litigii privind regimul străinilor, întemeiate pe O.U.G. nr. 194/2002;
i) cereri de strămutare, conflicte de competenţă şi incidente procedurale în cauzele care se judecă de urgenţă, inclusiv cererile de îndreptare, lămurire şi completare a hotărârii;
j) litigiile privind achizițiile publice, inclusiv cele privind executarea;
k)orice alte cereri care vizează situații excepționale, care pot fi considerate de urgență deosebită.2). În materie penală:
a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;
c) cele privind infracțiunile flagrante;
d) cele în care au fost dispuse măsuri preventive;
e) cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii;
f) cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
g) cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor;
h) cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical;
i) cele privind infracțiuni contra securității naționale;
j) cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;
k) orice alte cauze urgente apreciate ca atare de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanța de judecată;
l) cauze în materia amânării sau întreruperii executării pedepsei ori a măsurii educative privative de libertate;
m) cauze în materia liberării condiționate;
n) cauze având ca obiect schimbări privind măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție;
o) contestațiile împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013;
p) contestații la executare, doar în cauzele cu persoane private de libertate;
r) cereri având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri, doar în cauzele cu persoane private de libertate;
s) cereri având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei, doar în cauzele cu persoane private de libertate;
ș) cereri privind menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranță cu caracter medical;
t) cereri de strămutare, conflicte de competență, incidentele procedurale în cauzele care se soluționează de urgență;
ț) căi de atac extraordinare apreciate ca urgente;
u) cauze în care se apropie împlinirea termenului prescripție.