Programul Rabla pentru Electrocasnice începe în acest an pe 17 iunie și are un buget de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mare decât anul trecut. Față de precedentele ediții, de data aceasta nu vor mai fi acceptate televizoarele.
Calendarul primei sesiuni din programul Rabla pentru Electrocasnice, potrivit Administrației Fondului de Mediu:
- 17 Iunie 2022, ora 10.00 – 23 Iunie 2022, ora 23.59 – se va derula etapa înregistrării populației în program/crearea conturilor;
- 24 Iunie 2022, ora 10.00 – 30 iunie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25.milioane lei
- 1 iulie 2022, ora 10.00 – 7 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – populația poate rezerva vouchere pentru laptopuri și tablete. Pentru această etapă avem prevăzut un buget de 10.000 milioane lei;
- 8 iulie 2022, ora 10.00 – 14 iulie 2022, ora 23.59 (sau până la epuizarea bugetului) – se va derula a treia etapă, destinată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Pentru aceasta, bugetul este de 15 milioane lei, a transmis AFM.
Ce valoare au voucherele
Potrivit ministrului Mediului, Barna Tanczos, voucherele emise vor trebui valorificate în maximum 7 zile, în loc de 15 zile, iar valoarea acestora a rămas la același nivel ca în 2021. Valoarea acestora va fi, după cum urmează:
- 400 lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin nouă clasă energetică C;
- 400 lei pentru maşini de spălat vase, având cel puțin nouă clasă energetică D;
- 400 lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin nouă clasă energetică E;
- 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puţin A++;
- 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 500 lei pentru laptopuri;
- 300 lei pentru tablete