Wiz Khalifa a surprins din nou, de această dată pe scena de la Beach, Please. A fost, de departe, cel mai așteptat artist al serii trecute, atunci când s-a drogat pe scenă în fața tuturor. Cântărețul a fost săltat de poliție.Înainte de a termina concertul, s-a drogat pe scenă, ca mai apoi să fie săltat de poliție. Însuși artistul s-a lăudat pe Instagram că a făcut un astfel de gest controversat și a postat un videoclip filmat în timp ce se droga. Organizatorii festivalului de la Costinești au anunțat că desfășoară o campanie împotriva substanțelor interzise.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.