Parcul urma să se întindă pe o suprafață de 70 ha, iar terenul, păsunea comunală urma să fie concesionată pe 49 de ani.Localnicii din Beznea, Bratca, s-au împotrivit de teamă că animalele pe care le cresc nu ar mai avea unde pășuna.Cu toate că investitorul promitea păstrarea funcțiunii pășunatului.
Alte localităși, de exemplu Diosig, au găsit formule și pentru a deveni un mare producător de energie, printr-o investiția realizată de compania germană din domeniul energiei regenerabile PNE Group, un parc fotovoltaic pe 80 ha, și ca animalele să poată pășuna în continuare. „Sunt cetăţean al satului, născut şi crescut în Beznea. Sunt de asemenea membru al Asociaţiei de Pădurit şi Păşunat Măgura Piatra Craiului -Beznea şi pot să spun că depind de această păşune. Mi-am ţinut şi îmi ţin animalele pe această păşune. În zonă nu prea sunt locuri de muncă şi nu avem o altă alternativă. Am ţinut vaci, cai, oi, -cornute meci şi mari. Am înţeles că unii membrii din conducerea asociaţiei ar dori să înstrăineze păşunea pe o perioadă de 49 de ani, o veşnicie pentru noi. În această situaţie noi ce face?”, spune Şerban Cicor într-o înregistrare remisă bihorjust.ro.
La Beznea s-a considerat că parcul fotovoltaic va pune în pericol tradiția creșterii animalelor și prin urmare traiul de zi cu zi al crescătorilor.
Membrii Asociaţiei de Pădurit şi Păşunat Măgura Piatra Craiului – Beznea s-au întâlnit în ședință și pe ordinea de zi figura și concesionarea celor 70 de ha. În fapt, localnicii adunați acolo au decis că decât să se facă parc fotovoltaic pe pășune mai bine să-și dea jos conducerea, pe președintele Florin Leontin Caba, care a adus în discuție subiectul. Astfel că un localnic a cerut suspendarea președintelui chiar când acesta citea ordinea de zi care trebuia aprobată de adunarea generală. Aceasta nu era posibilă fără o înștiințare legală cu 5-6 zile înainte. Următorul pas a fost cererea de a nu se mai discuta în ședință nici concesionarea pășunii. S-au înregistrat 3 voturi împotrivă 2 abțineri, și 270 pentru. Deci situația e ca și înainte de a exista propunerea firmei care, de exemplu, a primit acceptul Consiliului local Poartă Albă Constanța de a construi un parc fotovoltaic pe 150.000 mp.