Aproximativ 4.500 de chestionare sunt completate zilnic, de către bihoreni, în cadrul Recensământului Populației, a anunțat prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea. Aproape jumătate dintre cei care și-au înscris datele pe platforma online dedicată recensământului au avut nevoie de ajutorul recenzorilor.
În primele două săptămâni ale perioadei de recenzare online (14-27 martie) în județ au fost completate aproape 47.000 chestionare, a transmis Prefectura Bihor. Dintre acestea, peste 21.000 au fost completate de către locuitorii de la orașe, în timp ce locuitorii comunelor bihorene au completat peste 25.000 de formulare.
Printre localitățile cu cele mai multe chestionare completate, între 15 și 19%, se numără Lazuri de Beiuş, Pocola și Budureasa, în timp ce, la polul opus, cu puțin peste 1%, se află Husasău de Tinca, Curtuişeni şi Buduslău.
În funcţie de numărul de chestionare încărcate, raportat la numărul total de chestionare de realizat, Bihorul se situează în primele 10 judeţe, fiind cu 1% peste media pe ţară.
Reamintim că înregistrarea la recensământ este obligatorie, iar persoanele care refuză vor primi amenzi între 1.000 și 3.000 de lei.