Sâmbătă au fost semnate contractele pentru investiții în infrastructura educațională între Ministerul Educației, universități și Primăria Cluj-Napoca.
În ceea ce privește cele 13 contracte semnate pentru universități, Ligia Deca a spus că acestea vor deservi peste 8000 de studenți.
”Transilvania, din punct de vedere al învățământului superior, reprezintă un pol de atractivitate internațională”, a precizat ministrul Educației.
La eveniment au participat ministrul Educației, Ligia Deca, primarul Emil Boc și reprezentanții mai multor universități din zona Transilvaniei, precum: prof. univ. dr. Cornel Cătoi – USAMV Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile Țopa – UTCN, prof. univ. dr. Anca Buzoianu – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Valer – Daniel Breaz – Universitatea „1 Decebrie 1918” Alba Iulia, prof. univ. dr. Constantin Bungău – Universitatea din Oradeap, rof. univ. dr. Sorin Radu – Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan – Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu, prorector prof. Dan Lazăr / prof. Cristian Litan- UBB Cluj-Napoca.
Astfel, în cadrul ceremoniei au fost semnate primele 13 contracte de finanțare din PNRR (construcție și modernizare a căminelor, cantinelor și a spațiilor de recreere pentru studenți): 5 contracte pentru construcție, 8 contracte pentru modernizarea infrastructurii universitare, în valoare de peste 51 de milioane de euro.
Investiția vizează un număr de peste 8.000 de studenți, beneficiari ai proiectelor educaționale.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a apreciat eforturile depuse de administrația locală a Clujului în susținerea proiectelor educaționale și a afirmat că modelul oferit de municipiul Cluj-Napoca trebuie „multiplicat” la nivel național.
„Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră, mai ales cu acest prilej, al semnării unor contracte de finanțare, care înseamnă transformarea din punct de vedere al infrastructurii a învățământului universitar și preuniversitar din România.
Este vorba despre cămine noi, cantine, locuri de relaxare pentru studenți, ceea ce se traduce prin garanția atractivității universităților pentru absolvenții noștri de liceu, de a continua studiile universitare în România.
Ne aflăm într-un oraș etalon în ceea ce privește implicarea autorității publice locale în bunăstarea școlilor și a universităților. Clujul este demult timp un model, nu numai în privința rezultatelor, de la indicatori și rezultate la Evaluarea Națională la indicatori de inovare și internaționalizare, însă este un loc unde vedem o implicare constantă a întregii comunități pentru ceea ce înseamnă baza societății, și anume educația.
PNRR-ul are o componentă importantă alocată educației, în valoare de 3,5 miliarde de euro, cu un termen relativ scurt, de cinci ani, valabil până la finalul lui 2026, când toate investițiile din PNRR vor trebui recepționate. Iar din aceste 3,5 miliarde, 1 miliard de euro a mers pe dotarea și schimbarea școlii românești.