În procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedepse privative de libertate pronunţate de instanţele statelor membre ale Uniunii Europene, operaţiunea de adaptare a pedepsei rezultante a închisorii reglementată în art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în caz de concurs de infracţiuni, se realizează în ipoteza în care durata pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, iar nu şi în ipoteza în care durata pedepsei rezultante aplicate prin hotărârea transmisă de statul emitent depăşeşte pedeapsa rezultantă aplicabilă conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
Instanţa nu poate dispune respingerea cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare la pedeapsa rezultantă a închisorii pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, cu motivarea că pedeapsa rezultantă, calculată conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este executată, în condiţiile în care pedeapsa rezultantă aplicată în mod efectiv prin hotărârea transmisă de statul emitent nu este integral executată şi nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Prin sentinţa nr. 4/F din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea autorităților judiciare din Germania de recunoaștere a sentințelor penale pronunţate de Tribunalul Regional Frankfurt (Oder) în dosarele nr. 22 KLs 7/04, nr. 23 KLs 15/03 și nr. 22 KLs 46/02, privind persoana condamnată A.
Prin adresa din 16 decembrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a sesizat instanţa, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu cererea de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare germane, având ca obiect transferarea condamnatului A. dintr-un penitenciar din Germania într-unul din România.
Prin sentința penală nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, definitivă la 28 martie 2003, a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), s-a aplicat condamnatului A. o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de extorcare prin violență în formă agravată, prevăzută în paragraful 253, paragraful 255, paragraful 250 alin. (1) cifra 2, alin. (2) C. pen. german. Infracţiunea reţinută în sarcina condamnatului A. are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român.
Prin sentința penală nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003, definitivă la 14 septembrie 2004, a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), s-au aplicat condamnatului A. pedepsele de:
– 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2 C. pen. german. Infracţiunea reţinută în sarcina condamnatului A. are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român;
– 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de adoptare a unei înțelegeri în vederea săvârșirii unei tâlhării în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2, paragraful 30 alin. (2) alternativa 3 C. pen. german. Infracţiunea reţinută în sarcina condamnatului A. are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută în art. 32 C. pen. român raportat la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român;
– conform paragrafului 53 şi paragrafului 54 C. pen. german, s-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.
Prin hotărârea din data de 8 iulie 2004 a Curții Federale de Justiție, pronunțată în dosarul nr. 213/03, s-a casat sentința penală nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003 a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder) doar cu privire la stabilirea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare și trimiterea la prima instanță pentru ca la stabilirea pedepsei rezultante să se aibă în vedere și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, definitivă la 28 martie 2003, a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder).
Prin sentința penală nr. 22 KLs 7/04 din 14 septembrie 2004 a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), definitivă la 14 septembrie 2004, s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, 5 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
Pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate pentru cele două infracțiuni de tâlhărie calificată și, respectiv, o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată, pot fi recunoscute, întrucât nu depăşesc maximul special al pedepsei prevăzut de Codul penal român.
Însă, în ce priveşte pedeapsa finală, se impune o adaptare a acesteia conform legislaţiei române în vigoare.
Astfel, în caz de concurs de infracţiuni, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român prevede că, atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Chiar dacă dispoziţiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, permit calcularea pedepsei rezultante în cazul concursului de infracţiuni prin totalizarea pedepselor individuale (soluţie compatibilă cu dispoziţiile Codului penal anterior în materia concursului de infracţiuni), curtea de apel consideră că aceste dispoziţii legale au fost modificate implicit prin intrarea în vigoare a noului Cod penal român.
Prin urmare, s-a apreciat că se impune o adaptare a pedepsei finale pe care o are de executat A., în sensul ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 10 luni închisoare [(3 ani + 2 ani și 6 luni)/3], în total 6 ani și 10 luni închisoare; transformată în zile pedeapsa este de 2.490 zile închisoare.
Din certificatul și hotărârile trimise de autoritățile germane rezultă că persoana condamnată este în executarea pedepsei de mai sus, în total persoana condamnată A. executând un număr de 2.710 zile închisoare.
Având în vedere că pedeapsa rezultantă, stabilită potrivit Codului penal român, este de 2.490 zile închisoare, condamnatul A. nu ar mai avea de executat nicio pedeapsă în România.
Art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.
Întrucât condamnatul A. nu ar mai avea de executat nicio pedeapsă în România, practic, lipsește scopul recunoașterii unei hotărâri judecătorești străine de condamnare, acela de executare a restului de pedeapsă, aplicată prin hotărârea străină, în România.
Prin urmare, recunoașterea sentințelor penale solicitată de autoritățile judiciare germane nu produce efecte juridice în România, pedeapsa rezultantă care s-ar fi aplicat condamnatului A., conform legislaţiei penale române în vigoare, neputând fi executată în România, întrucât se consideră a fi executată în Germania.
Împotriva sentinţei nr. 4/F din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, condamnatul A. a formulat apel, solicitând să fie transferat în România.
Analizând apelul formulat de condamnatul A. în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta este întemeiat, urmând a fi admis, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.
Alin. (3) al art. 166 din Legea nr. 302/2004 arată că obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. (…)
(4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul. (…)
(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:
a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;
b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);
c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.
(7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).
(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;
b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.
(9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.
Potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Adaptând textele de lege mai sus evocate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod greşit, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 302/2004 au fost modificate prin intrarea în vigoare a noului Cod penal român.
Procedând astfel instanţa de fond a adaptat pedeapsa finală pe care o are de executat condamnatul A., după dispoziţiile Codului penal, apreciind că art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 ar fi fost modificat „implicit prin intrarea în vigoare a noului Cod penal român.”
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că:
– pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de extorcare prin violență în formă agravată, prevăzută în paragraful 253, paragraful 255, paragraful 250 alin. (1) cifra 2, alin. (2) C. pen. german, are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani;
– pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2 C. pen. german, are corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani;
– pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de adoptare a unei înțelegeri în vederea săvârșirii unei tâlhării în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2, paragraful 30 alin. (2) alternativa 3 C. pen. german, are corespondent în legea penală română în tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 32 C. pen. român raportat la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român, fiind pedepsită cu închisoare de la 1 an și 6 luni la 5 ani.
Or, potrivit art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:
– durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pedepsele stabilite condamnatului pentru infracţiunile săvârşite nu depăşesc maximul special al pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracțiuni, respectiv, 10 ani şi 5 ani închisoare.
– limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată pedeapsa stabilită nu depăşeşte maximul prevăzut de lege de 30 de ani închisoare.
– durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Or, pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 22 KLs 7/04 din 14 septembrie 2004 a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), definitivă la 14 septembrie 2004, prin care s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, 5 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003, nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Totodată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu încalcă prevederile art. 418 alin. (1) din acelaşi cod potrivit cu care „nu poate crea o situaţia mai grea pentru cel care a declarat apel.”
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 4/F din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A desfiinţat hotărârea atacată şi, procedând la o nouă judecată, în principal:
A admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi privind cererea de transfer într-un penitenciar din România referitor la persoana condamnată A., cerere formulată de autorităţile judiciare germane şi, în consecinţă:
I. A dispus recunoaşterea sentinței penale nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, definitivă la 28 martie 2003, a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), prin care persoana A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de extorcare prin violență în formă agravată, prevăzută în paragraful 253, paragraful 255, paragraful 250 alin. (1) cifra 2, alin. (2) C. pen. german, fapta având corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român.
II. A dispus recunoaşterea sentinței penale nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003, definitivă la 14 septembrie 2004, a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), prin care persoana A. a fost condamnată la pedepsele de:
– 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2 C. pen. german, fapta având corespondent în legea penală română în infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român;
– 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de adoptare a unei înțelegeri în vederea săvârșirii unei tâlhării în formă agravată, prevăzută în paragraful 249 alin. (1), paragraful 250 alin. (1) cifra 2, paragraful 30 alin. (2) alternativa 3 C. pen. german, fapta având corespondent în legea penală română în tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută în art. 32 C. pen. român raportat la art. 233 – art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român.
III. A dispus recunoaşterea sentinței penale nr. 22 KLs 7/04 din 14 septembrie 2004 a Tribunalului Regional Frankfurt (Oder), definitivă la 14 septembrie 2004, prin care s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 22 KLs 46/02 din 20 martie 2003, 5 ani închisoare și 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 23 KLs 15/03 din 22 octombrie 2003, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.
