Infracțiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare de mostre biologice sau al sustragerii de la aceasta, independent de probarea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 din Codul penal. Recoltarea probelor biologice la un anumit interval de timp, chiar dacă acestea ar fi fost în măsură să permită sau nu stabilirea unei alcoolemii în cauză, nu reprezintă un element care să conducă la concluzia că refuzul nu constituie infracțiune, urmarea socialmente periculoasă, constând, pe de o parte, în starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, iar pe de altă parte, în obstrucționarea actului de justiție producându-se imediat.
Prin sentința penală nr. x pronunțată la data de data de 09.09.2021 de Judecătoria Cluj-Napoca, îndreptată prin încheierea din 23.09.2021, în baza art. 337 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) și raportat la art. 43 alin. (5) C.pen., a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.
Prin decizia penală nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. x/09.09.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A, la data de 17 ianuarie 2022, întemeiată, printre altele, pe cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C.proc.pen.
Printre altele, în susținerea cazului de casare prevăzută de art. 438 pct. 7 C.proc.pen., recurentul A a menționat că instanța de apel nu a analizat prevederile art. 336 din perspectiva dispozițiilor art. 337 alin.(1) C.pen., cu privire la condițiile în care se poate reține fapta prevăzută de art. 337 C.pen., precum și calitatea de conducător auto (care nu se referă la deținerea permisului, ci la conducerea efectivă a unui autovehicul pe drumurile publice) a persoanei care refuză recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la momentul la care acesta conduce un autovehicul pe drumurile publice.
Recurentul a mai arătat, referitor la cazul de casare invocat, că acesta vizează situația în care s-a săvârșit o faptă pe care, în mod greșit, instanța a considerat-o infracțiune întrucât, în realitate, fapta nu se găsește în niciuna dintre prevederile legii ca infracțiune. A susținut că a fost trimis în judecată și condamnat pentru o faptă care nu îmbracă tipicitatea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Prin încheierea din 02 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte – Secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct.7 C.proc.pen., indicat de acesta, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 337 alin. (1) C.pen. În acest sens, s-a precizat că, urmează a fi evaluate prin prisma cazului de casare enunțat aspectele susținute de recurent referitoare la latura obiectivă cât și cu referire la subiectul activ al infracțiunii.
În cuprinsul aceleiași încheieri, raportat la motivele dezvoltate în cererea de recurs în
Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.
Preliminar, în ceea ce privește susținerile apărătorului ales, reiterate cu ocazia dezbaterilor orale pe fondul recursului în casație, respectiv cele vizând lipsa probelor care să dovedească săvârșirea infracțiunii, neexercitarea rolului activ de către instanțele anterioare, tergiversarea soluționării cauzei de către organele judiciare, încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reamintește că prin încheierea de admitere în principiu a cererii de recurs în casație din data de 02.03.2022 s-a menționat, în mod expres, că acestea nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C.proc.pen. Or, încheierea de admitere în principiu determină cadrul procesual sub aspectul limitelor judecării prezentei căi extraordinare de atac.
În speță, instanța de apel, efectuând un examen propriu al materialului probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza de judecată a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta supusă analizei (refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C.pen.) există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A.
Conform art. 337 C.pen., refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Refuzul – element material al infracțiunii, are semnificația unui act comisiv, explicit, prin care conducătorul vehiculului aduce la cunoștința organului judiciar sau a celui medical îndreptățit să efectueze prelevarea de mostre biologice că nu dorește să fie supus acestui procedeu.
Comiterea faptei în discuție se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul și care prezintă condițiile prevăzute de lege pentru a i se putea cere prelevarea de mostre biologie necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive (Codul penal, comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, ediția 3, pag.1563).
Conducătorul vehiculului este un subiect activ general, putând fi orice persoană care exercită în fapt această calitate.
Cu privire la fapta dedusă judecății și analiza probatoriul din care rezultă săvârșirea acesteia, instanța de apel și-a însușit argumentele logico-juridice expuse de prima instanță.
Astfel, în cauză, starea de fapt valorificată prin decizia recurată, constă în esență, în aceea că, ”la data de 21 noiembrie 2016, în intervalul orar 04.50 – 06.00, inculpatul A a condus autoturismul marca X cu nr. de înmatriculare X pe str. Horea din municipiul Cluj-Napoca fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a oprit autoturismul pe str. Decebal și a adormit, iar la sosirea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice, deși emana halenă alcoolică”.
Din modul de descriere a faptelor prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori rezultă că există o corespondență între baza factuală și elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 337 C.pen., pentru care s-a dispus condamnarea.
Referitor la susținerile recurentului, în sensul că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 337 C.pen. întrucât nu a fost conducător auto în înțelesul legii penale, ci doar a fost surprins dormind în interiorul autoturismului, Înalta Curte constată că situația de fapt, reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel, infirmă acest motiv de recurs în casație. Astfel, prima instanță, precum și instanța de apel au reținut, pe baza probelor administrate în cauză (proba testimonială și actele întocmite de organele de poliție), că recurentul inculpat, anterior depistării sale, dormind la volanul autoturismului marca X cu nr. de înmatriculare X, pe str. Decebal din mun. Cluj-Napoca, a condus mașina pe str. Horea din mun. Cluj-Napoca și a acroșat, respectiv avariat două vehicule. De asemenea, s-a mai reținut că, la solicitarea organelor de poliție, din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, numitul A a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest pentru stabilirea gradului de alcoolemie în aerul expirat, cât și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
Astfel cum s-a arătat anterior, săvârșirea faptei prevăzute de art. 337 C.pen. se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul, împrejurare incidentă și în speță, așa încât, contrar motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată, în baza situației de fapt stabilite de instanța de apel, că recurentul A avea calitatea de conducător auto cerută de lege, la momentul la care a refuzat prelevarea de mostre biologice.
În apărarea sa, recurentul A a mai susținut că nu a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice, ci doar testării cu aparatul etilotest, iar instanța de apel i-a respins calea de atac exercitată, fără a motiva întrunirea laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 C.pen. privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, în absența căreia nu poate fi reținută nici infracțiunea prevăzută de art. 337 C.pen.
Înalta Curte subliniază că infracțiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare sau al sustragerii de la aceasta, independent de probarea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 C.pen.
Ca atare, recoltarea probelor biologice la un anumit interval de timp, chiar dacă acestea ar fi fost în măsură să permită sau nu stabilirea unei alcoolemii în cauză, nu reprezintă un element care să conducă la concluzia că refuzul recurentului inculpat nu constituie infracțiune, urmarea socialmente periculoasă producându-se imediat. Această urmare constă, pe de o parte, în starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, iar pe de altă parte, în obstrucționarea actului de justiție.
Totodată, instanța de recurs în casație nu poate primi susținerile recurentului în sensul că refuzul de a fi supus testării cu aparatul etilotest a condus automat la reținerea refuzului său de a se supune recoltării probelor biologice, în condițiile în care starea de fapt reținută prin decizia recurată, diferă substanțial de cea prezentată de către recurent și demonstrează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 337 alin. (1) C.pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc.pen., Înalta Curte, a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori.
