Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a soluționat un recurs în interesul legii, referitor la acţiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate. În opinia judecătorilor ÎCCJ, este vorba despre un conflict de muncă a cărui soluționare revine, în primă instanță, tribunalului -secția specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale.
Acțiunea angajatorului se referă la restituirea sumelor achitate salariatului, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, de primă instanţă, care ulterior este desfiinţată în calea de atac.
Decizia nr.15 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că:
Acţiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, de primă instanţă, care ulterior este desfiinţată în calea de atac, îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, a cărui soluţionare se circumscrie prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atrăgând competenţa materială de soluţionare în primă instanţă în favoarea tribunalului – Secţia specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale, conform art. 208 şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iulie 2020.