Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a pronunțat, marți, referitor la un recurs în interesul legii prin care era chemată să decidă dacă un magistrat poate judeca o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs. Recursul în interesul legii a fost formulat de colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov.
Completul specializat al Înaltei Curți a admis recursul în interesul legii și a stabilit:
”În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, dacă din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre.”
Potrivit articolului 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecătorul care a pronunţat decizia din apel este incompatibil absolut să soluţioneze cererea de revizuire sau contestaţia în anulare exercitată împotriva deciziei date în recursul declarat împotriva deciziei sale din apel.
Decizia completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii din cadrul ÎCCJ este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
DOCUMENT – Hotărârea Colegiului de conducere a Curții de Apel Brașov referitor la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu un recurs în interesul legii: