În 4 februarie 2020, Curtea Constituţională a României a avut pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală și ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, excepție ridicată de Valeriu Ștefan Zgonea în Dosarul nr.48938/3/2017/a1 al Tribunalului București – Secția I penală – Judecătorul de cameră preliminară. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 949D/2018.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 decembrie 2019, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, și a domnului Todică Alexandru
Victor, avocatul autorului excepției. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 2020, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
Curtea Constituţională respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, excepție ridicată de Valeriu Ștefan Zgonea în Dosarul nr. 48938/3/2017/a1 al Tribunalului București – Secția I penală – Judecătorul de cameră preliminară.
Admite excepția de neconstituționalitate, ridicată de același autor în același dosar, și constată că dispozițiile art.139 alin.(3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.
Decizia a fost pronunţată în şedinţa din 4 februarie 2020 şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului București – Secția I penală – Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea a constatat că reglementarea posibilității conferirii calității de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun
restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului nu este însoțită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalității acestora în condiții de efectivitate. Prin simpla reglementare a posibilității conferirii calității de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate.
Or, lipsa de claritate și previzibilitate a cadrului normativ incident în materia contestării legalității înregistrărilor – mijloc de probă – ce rezultă din activitățile specifice culegerii de
informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, folosite în procesul penal, determină, în fapt, realizarea unui control formal și lipsit de efectivitate, cu consecința încălcării drepturilor și a libertăților fundamentale prevăzute de Constituție. Or, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora.
