Un sătmărean care a provocat un grav accident de circulație, în care au murit două femei și un copil, a cerut revizuirea hotărârii prin care a fost trimis 8 ani la închisoare. Este una dintre cele mai mari condamnări date de magistrații din Constanța, județ în care bărbatul de 33 de ani, din Negrești-Oaș, a provocat tragedia rutieră, în 2018. Cererea de revizuire a primit termen pentru începutul lunii februarie, la Judecătoria Constanța, relatează PresaSM, care citează ziuadeconstanta.ro.
În seara de 21 noiembrie 2018, pe DN 2A, pe podul rutier de la Ovidiu, județul Constanța, Ionuț Mane a provocat un accident de circulație în care și-au pierdut viața trei persoane (un copil și două femei).
Autoturismul Mercedes pe care îl conducea sătmăreanul a intrat pe contrasens și a lovit un alt vehicul, care venea regulamentar din sens invers. Șoferița nevinovată, fetița ei de trei ani și mama femeii de la volan au murit în urma accidentului, iar mașina lui Mane s-a răsturnat.
Martorii au spus atunci că sătmăreanul mirosea a alcool și a încercat să fugă. A fost prins de un militar aflat în timpul liber şi de un poliţist. În cadrul procesului, avocatul a explicat că părăsirea locului accidentului de către șofer a venit pe fondul șocului emoțional suferit de acesta.
Pentru faptele sale, Ionuț Mane a fost condamnat de Judecătoria Constanța la 8 ani de închisoare, sentință menținută de Curtea de Apel Constanța.
Anul trecut, în luna iulie, sătmăreanul a cerut revizuirea hotărârii de condamnare, iar următorul termen în acest dosar este programat pentru 2 februarie 2021.