În Monitorul Oficial Partea I nr. 1165/22.XI.2024 a fost publicată Decizia nr. 17 din 7 octombrie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Înalta Curte a stabilit că instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în materia liberării condiționate este tribunalul ierarhic superior judecătoriei care a pronunțat sentința contestată, în a cărei circumscripție se afla locul de deținere la data formulării cererii.
În motivare, Înalta Curte arată că art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere este competentă să soluționeze cererea sau propunerea de liberare condiționată făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor.
Instanța competentă să soluționeze contestația formulată împotriva hotărârii judecătoriei prin care se soluționează cererea sau propunerea de liberare condiționată este, potrivit art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, tribunalul în a cărui circumscripție se află locul de deținere, însă textul de lege nu prevede criteriul temporal avut în vedere pentru stabilirea acestui loc, respectiv fie data formulării cererii sau propunerii de liberare condiționată, fie data declarării contestației.
Competența teritorială a tribunalului ierarhic superiorjudecătoriei care a pronunțat hotărârea contestată rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală. Astfel, instituția liberării condiționate este reglementată în art. 587 din secțiunea 11 cu denumirea marginală — Schimbări în executarea unor hotărâri, capitolul III cu denumirea marginală — Alte dispoziții privind executarea, titlul V cu denumirea marginală — Executarea hotărârilor penale, din Partea specială a Codului de procedură penală.
Conform art. 597 alin. (7) din Codul de procedurăpenală, „Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare”.
Această normă instituie, în materia executării hotărârilor penale, regula generală statuată, cu titlu de principiu, prin dispozițiile art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală, conform cărora „Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului.”
Dispozițiile art. 587 alin. (3) din Codul de procedurăpenală nu derogă de la regula generală sus-menționată, deoarece stabilesc că instanța competentă să soluționeze contestația este tribunalul în a cărui circumscripție se află locul de deținere, adică instanța ierarhic superioară (competentă funcțional și material) judecătoriei competente stabilite conform alin. (1) al aceluiași articol, respectiv cea în a cărei circumscripție se afla locul de deținere a contestatarului la data formulării cererii ori propunerii de liberare condiționată.
Această interpretare este conformă cu dezlegarea deprincipiu dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 22 octombrie 2018, prin care s-a stabilit că „Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate”. În considerentele deciziei s-au reținut, printre altele, următoarele: „Criteriul locului de deținere în care execută pedeapsa persoana condamnată la data formulării cererii, ca loc de deținere pe baza căruia se determină instanța competentă, presupune că transferarea persoanei condamnate, ulterior datei formulării cererii, într-un alt penitenciar nu are aptitudinea de a modifica instanța competentă și nu poate avea ca efect declinarea competenței”.
Argumentul este valabil și în cazul interpretăriidispozițiilor art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, în sensul că, dacă transferarea persoanei condamnate, ulterior formulării cererii sau propunerii de liberare condiționată, într-un alt penitenciar nu constituie un motiv pentru modificarea competenței teritoriale a instanței de fond, nu poate avea astfel de efect nici în ceea ce privește competența instanței de control judiciar.
Momentul debutului procedurii de acordare a liberăriicondiționate este acela al formulării cererii sau propunerii în acest sens, acesta fiind reperul temporal cel mai clar prin raportare la care se poate stabili competența teritorială a instanțelor în această materie (judecătorie, respectiv tribunalul aferent — în eventualitatea unei contestații ulterioare hotărârii judecătoriei respective). Formularea contestației nu echivalează cu debutul unei noi proceduri de acest tip, ci reprezintă doar o simplă continuare a cererii sau a propunerii inițial formulate, încă nesoluționate definitiv.
Interpretarea potrivit căreia instanța de control judiciarpoate fi alta decât cea ierarhic superioară celei sesizate contravine dispozițiilor art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală. Doar în mod excepțional ar putea un tribunal să soluționeze o cale de atac formulată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de o judecătorie care nu se află în circumscripția sa, respectiv atunci când se admite o cerere de strămutare sau în situația desemnării altei instanțe.
Totodată, s-ar prelungi, în mod nejustificat, întreagaprocedură de soluționare a cererii/propunerii de liberare condiționată, în condițiile în care, potrivit art. 4251 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Contestația se depune (…) la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător”.
Transferarea persoanei condamnate într-un alt loc dedetenție nu este un motiv prevăzut de lege care să conducă la schimbarea competenței de soluționare a contestației, stabilită conform dispozițiilor art. 4251 alin. (5) din Codul de procedură penală. Astfel, dacă s-ar accepta opinia contrară, s-ar crea premisa ca, prin transferul condamnatului, să se aleagă instanța care va soluționa contestația formulată împotriva hotărârii prin care s-a soluționat propunerea sau cererea de liberare condiționată.
