În Monitorul Oficial Partea I nr. 1040/16.X.2024 a fost publicată Decizia nr. 14 din 16 septembrie 2024 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 57 alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
În consecință, Înalta Curte a stabilit că interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor anterior menționate, prerogativa creditorului majoritar de desemnare a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar poate fi exercitată cel mai târziu la data primei ședințe a adunării creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.
În motivarea Înaltei Curți se arată cu titlu prealabil, că textul legal a cărui interpretare se solicită prin mecanismul recursului în interesul legii este reprezentat de art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, conform căruia „creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu și să îi stabilească onorariul”.
Prin intermediul sesizării se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească în ce măsură subzistă prerogativa creditorului majoritar, conferită de textul legal anterior menționat, de a desemna administratorul/lichidatorul judiciar, ulterior primei adunări a creditorilor care a avut pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, în cazul în care adunarea creditorilor nu a confirmat/nu a desemnat administratorul/lichidatorul judiciar.
Întrucât în cadrul sesizării se face vorbire expresă despre limita temporală reprezentată de prima ședință a adunării creditorilor, iar această limită temporală este reglementată de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, reiese că, în economia prezentului recurs în interesul legii, prezintă relevanță și aceste din urmă dispoziții legale, care prevăd următoarele: „În cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situație nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima ședință a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia.”
Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată, în esență, să stabilească în ce măsură limita temporală reglementată de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, constând în prima ședință a adunării creditorilor care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, este aplicabilă și în cazul prerogativei creditorului majoritar de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar, instituită prin art. 57 alin. (3) din același act normativ. În ipoteza unui răspuns afirmativ, este necesar a se identifica natura juridică a termenului astfel instituit și sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestuia.
A. Aplicabilitatea limitei temporale reglementate de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în situația reglementată de alin. (3) al aceluiași text legal
După cum reiese fără echivoc din prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar fac parte din categoria organelor care aplică procedura insolvenței, având atribuțiile instituite prin art. 58, respectiv art. 64 din același act normativ. Rolul administratorului/lichidatorului judiciar în procedura insolvenței este deosebit de important, acesta asigurând coordonarea și supravegherea procedurii insolvenței, cu respectarea dispozițiilor legale, în vederea atingerii scopului instituit de art. 2. Ca atare, modalitatea de numire a unui practician în insolvență, în calitate de administrator judiciar, respectiv lichidator judiciar, a fost în mod expres reglementată prin Legea nr. 85/2014.
În acord cu prevederile art. 73, raportat la art. 57 alin. (1) și la art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic este cel care, prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, desemnează un administrator/lichidator judiciar provizoriu, care va administra procedura până la confirmarea sa ori desemnarea unui administrator/lichidator judiciar definitiv, în condițiile legii.
Prerogativa confirmării administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu, desemnat de judecătorul-sindic, ori a desemnării unui alt administrator/lichidator judiciar, de data aceasta definitiv, a fost conferită de lege, prin art. 57 alin. (2) și (3), acelor creditori care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor. Art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 a stipulat însă o limită temporală în acest sens, și anume prima ședință a adunării creditorilor.
În continuare, art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 reglementează posibilitatea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a creditorilor în acest sens, însă doar în cazul existenței unor motive temeinice, iar alin. (5) al aceluiași text legal privește ipoteza înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar, la solicitarea acestuia.
Așadar, legea insolvenței reglementează în mod etapizat modalitățile de numire a administratorului/lichidatorului judiciar. Prima desemnare este una provizorie, care intră în atribuțiile judecătorului-sindic la momentul deschiderii procedurii insolvenței.Prerogativa definitivării funcției de administrator/lichidator judiciar, fie prin confirmarea celui provizoriu, fie prin desemnarea unui alt practician în insolvență, a fost conferită creditorilor majoritari, ca expresie a recunoașterii interesului patrimonial primordial al acestora în procedură. Ulterior definitivării în funcție, înlocuirea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar se poate dispune doar de către judecătorul-sindic, pentru motive temeinice.
Prin raportare la etapa definitivării în funcția de administrator/lichidator judiciar, se observă că art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 instituie cadrul formal în care poate fi exprimată voința creditorilor majoritari de a confirma sau desemna administratorul/lichidatorul judiciar, textul legal făcând vorbire despre prima ședință a adunării creditorilor care, în mod necesar, va avea pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia. Decizia poate fi adoptată de către creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot.
Alin. (3) al acestui text legal reglementează prerogativa creditorului care deține, singur, mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor de a decide, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator/lichidator judiciar ori confirmarea celui numit provizoriu de către judecătorul-sindic.
Rațiunea acestui din urmă text de lege se întrevede în intenția legiuitorului de a simplifica procedura insolvenței și de a asigura celeritatea derulării acesteia, în ipoteza existenței unui creditor care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor. Într-o astfel de situație, exercitarea acestei prerogative în cadrul formal al adunării creditorilor ar fi inutilă, întrucât manifestarea de voință a creditorului majoritar este suficientă pentru confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar. Prin urmare, convocarea unei adunări a creditorilor, instituirea unei ordini de zi și exprimarea votului ar constitui etape ce ar temporiza luarea unei decizii, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut că, în situația existenței unui singur creditor care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor, acesta poate adopta o decizie de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar, fără consultarea adunării creditorilor.
Desigur, creditorul majoritar poate alege să nu uzeze de prerogativa ce îi este conferită de art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 și să își manifeste voința chiar în cadrul formal al adunării creditorilor, situație în care, deși votul său va fi, fără îndoială, decisiv, confirmarea sau desemnarea administratorului/ lichidatorului judiciar se va realiza prin hotărâre a adunării creditorilor, iar nu prin decizie unilaterală a creditorului majoritar.
Cu toate că art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, spre deosebire de alin. (2) al aceluiași text legal, nu prevede o limită temporală pentru confirmarea/desemnarea de către creditorul majoritar a administratorului/lichidatorului judiciar, interpretarea logică, sistematică și teleologică a dispozițiilor legale conduce la concluzia că limita temporală reprezentată de prima ședință a adunării creditorilor, care are pe ordinea de zi confirmarea/ desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, este aplicabilă, deopotrivă, și în situația reglementată de alin. (3) al art. 57.
Prin raportare la topografia celor două texte legale, se observă că alin. (2) al art. 57 din Legea nr. 85/2014 reglementează prerogativa creditorilor majoritari de a confirma/de a desemna administratorul/lichidatorul judiciar, instituind condițiile pentru exercitarea acesteia, în vreme ce textul legal subsecvent, respectiv alin. (3), reglementează o situație particulară, când majoritatea valorică a masei credale este deținută de un singur creditor. În mod logic, condițiile stipulate în alineatul (2) sunt aplicabile și situației particulare, atât timp cât nu există o derogare expresă. Or, alin. (3) al art. 57 derogă de la alineatul (2) doar în ceea ce privește lipsa caracterului necesar al cadrului formal de adoptare a deciziei, reprezentat de adunarea creditorilor. În schimb, în privința limitei temporaleinstituite de alin. (2), textul art. 57 alin. (3) nu prevede vreo derogare, fiind, astfel, pe deplin aplicabilă și în situația particulară a existenței unui creditor majoritar.
Din această perspectivă, se impune observația că sintagma „fără consultarea adunării creditorilor”, cuprinsă în alin. (3) al art. 57, nu are semnificația instituirii unui drept discreționar al creditorului majoritar de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar fără nicio limită temporală, ci are rolul de a sublinia că, într-o astfel de ipoteză, nu este necesară exprimarea deciziei în cadrul formal al adunării creditorilor, un astfel de formalism devenind inutil, atât timp cât voința creditorului majoritar este cea care ar contura și voința adunării creditorilor.
Recurgând la interpretarea teleologică, se impune a se evidenția că rațiunea instituirii acestui moment maxim până la care creditorii majoritari dețin prerogativa confirmării/desemnării administratorului/lichidatorului judiciar constă în disciplinarea procedurii, responsabilizarea creditorilor, asigurarea unei stabilități în exercițiul funcției specifice practicianului în insolvență și garantarea îndeplinirii legale și oneste de către acesta a atribuțiilor sale. Starea de provizorat nu poate dăinui pe tot parcursul procedurii, întrucât ar fi de natură a vulnerabiliza poziția administratorului/lichidatorului judiciar, dat fiind că, prin exercitarea unui drept discreționar, creditorii ar putea oricând, indiferent de calitatea prestației practicianului în insolvență, să îl înlăture nemotivat și nejustificat. Prin urmare, acest drept discreționar al creditorilor majoritari a fost limitat în timp de către legiuitor până la prima ședință a adunării creditorilor care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/ lichidatorului judiciar.
Această rațiune se regăsește și în cazul unui singur creditor majoritar, neexistând nicio justificare pentru instituirea unei reglementări diferite după cum majoritatea valorică a masei credale aparține unuia sau mai multor creditori. În ambele situații, creditorul majoritar sau, după caz, creditorii ale căror creanțe cumulează majoritatea masei credale au dreptul de a decidepracticianulîninsolvență,însădoarpânălamomentul primei adunări a creditorilor care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.
În esență, alin. (3) al art. 57 din Legea nr. 85/2014 a conferit creditorului majoritar, în considerarea ponderii pe care creanța sa o deține în cadrul masei credale și în scopul simplificării procedurii insolvenței, o prerogativă care ar aparține adunării creditorilor, însă nu este de natură a-i atribui drepturi mai extinse decât ar fi deținut însăși adunarea creditorilor.
Așadar, recurgându-se la interpretarea logică, sistematică și teleologică a prevederilor art. 57 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014, se impune concluzia că limita temporală constând în prima ședință a adunării creditorilor, care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, este aplicabilă, deopotrivă, creditorului majoritar, care își exercită prerogativa conferită prin alin. (3) al textului legal menționat.
B. Natura juridică a termenului stabilit de art. 57 alin. (3) coroborat cu art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestuia
Legea nr. 85/2014 nu reglementează în mod expres nici natura juridică a limitei temporale menționate și nici sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acesteia. Însă, potrivit art. 342 alin. (1) din acest act normativ, „dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil”.
Acest text legal reprezintă o normă de trimitere, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor generale cuprinse în Codul de procedură civilă și în Codul civil ori de câte ori acestea sunt compatibile cu prevederile speciale din materia insolvenței.
Prima ședință a adunării creditorilor, care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, reglementată de art. 57 alin. (3) raportat la alin. (2) din Legea nr. 85/2014, reprezintă un termen procedural legalimperativ, în sensul art. 180 alin. (1) teza I din Codul procedură civilă, fiind vorba de intervalul de timp în care trebuie îndeplinit actul de procedură ce concretizează exercitarea dreptului creditorului majoritar, respectiv confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.
Deopotrivă, termenul procedural este unul absolut, atrăgând, în caz de nerespectare, sancțiunea decăderii creditorului majoritar din dreptul de a confirma/de a desemna administratorul/lichidatorul judiciar. Conform art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „când un drept procesual trebuie să fie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.
Caracterul absolut al acestui termen procedural derivă din scopul instituirii sale, și anume responsabilizarea creditorului, desfășurarea corespunzătoare a procedurii insolvenței, garantarea legalității și a celerității acesteia. Existența unui administrator/lichidator judiciar definitiv este necesară nu doar din perspectiva intereselor creditorului majoritar ori ale celorlalți creditori, ci și ale debitorului sau ale procedurii în general. Starea prelungită de provizorat, pe perioadă nedeterminată sau chiar pe parcursul întregii proceduri, este de natură a crea insecuritate și a vulnerabiliza practicianul în insolvență, care își va desfășura activitatea sub presiunea permanentă a posibilității înlocuirii sale discreționare. O astfel de stare de fapt poate genera riscul unor influențe nepotrivite din partea creditorului majoritar, în detrimentul intereselor celorlalți creditori ori al interesului general al procedurii.
Așadar, instituirea acestui termen legal, imperativ și absolut este de natură a preveni exercitarea abuzivă a dreptului conferit creditorului majoritar și, totodată, a asigura stabilitatea administratorului/lichidatorului judiciar în procedura insolvenței, prin împiedicarea subordonării acestuia voinței discreționare ori intereselor creditorului majoritar.
În esență, instituirea unui termen legal, imperativ și absolut în care poate fi exercitat dreptul creditorului majoritar de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar constituie o garanție pentru derularea unei proceduri în condiții de legalitate, eficiență, obiectivitate, imparțialitate, transparență și previzibilitate, caracteristici indispensabile atingerii scopului Legii nr. 85/2014.
Ulterior acestui moment procedural, reprezentat de prima ședință a adunării creditorilor, administratorul/lichidatorul judiciar va fi unul definitiv, fie prin confirmare/desemnare expresă de către creditorul majoritar înăuntrul termenului legal, fie ca urmare a decăderii creditorului majoritar din exercițiul acestui drept, ca o consecință a neexercitării sale înăuntrul termenului prevăzut de lege. Consecutiv, ulterior acestui moment, înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar poate avea loc doar pentru motive temeinice ori justificate, în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2014.
Este necesar a se sublinia că, pentru a fi considerată termen maxim de exercitare a dreptului creditorului/creditorilor majoritar/majoritari de confirmare/desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, prima ședință a adunării creditorilor trebuie să îndeplinească, în mod necesar, toate condițiile de legalitate privind convocarea, inclusiv cele referitoare la ordinea de zi, în cuprinsul căreia trebuie să se regăsească atât opțiunea de confirmare, cât și cea de desemnare a practicianului în insolvență. În schimb, odată ce condițiile privind convocarea adunării creditorilor sunt îndeplinite, devine fără relevanță motivul pentru care nu s-a adoptat o hotărâre cu privire la confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar. Ipoteze precum neîntrunirea cvorumului ori a majorității de vot denotă pasivitatea, dezinteresul ori neglijența creditorilor/creditorului majoritari/majoritar, de natură a atrage sancțiunea decăderii dindreptul de a confirma/de a desemna administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.
Un argument suplimentar în sprijinul naturii juridice a limitei temporale instituite de art. 57 alin. (3) raportat la alin. (2) din Legea nr. 85/2014 se desprinde și din analiza istoricului legislației relevante. În acest sens este de remarcat că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014, existau prevederi similare în cuprinsul art. 19 alin. (2) și (21) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu deosebirea că prerogativa creditorilor majoritari de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar putea fi exercitată „în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior”. Legea nr. 85/2014 nu a mai preluat sintagma „sau ulterior”, reieșind că legiuitorul a înțeles să limiteze acest drept la momentul primei adunări a creditorilor, reducând astfel marja temporală oferită creditorilor, concomitent cu instituirea în sarcina administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu a obligației de a include, pe ordinea de zi, atât confirmarea și desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia.
Această modificare legislativă nu poate fi socotită întâmplătoare și nici lipsită de efecte, iar extinderea momentului până la care creditorul sau creditorii majoritari/majoritar deține/dețin dreptul de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar, ulterior datei primei adunări a creditorilor, ar conduce la ignorarea atât a conținutului textului legal, cât și a scopului urmărit de legiuitor.
Sintetizând, limita temporală instituită de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, constând în prima ședință a adunării creditorilor care are pe ordinea de zi confirmarea/desemnarea lichidatorului judiciar, este aplicabilă și în cazul prerogativei creditorului majoritar, reglementată de alin. (3) al aceluiași text legal, constituind un termen legal, imperativ și absolut, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.
În susținerea întregii argumentații anterior expuse vin și considerentele Curții Constituționale, expuse în cadrul deciziilor nr. 540/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 3 februarie 2023, și nr. 640/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2023, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.
Sesizată fiind cu critici de neconstituționalitate a prevederilor art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, pe motiv că acest text legal nu instituie un termen în interiorul căruia creditorul majoritar poate să își exercite dreptul de desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar și nici nu reglementează situația în care acest creditor nu își exercită acest drept, creându-se, astfel, premisele exercitării lui discreționare, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
„[…] potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, creditorii pot confirma administratorul judiciar desemnat provizoriu prin sentința de declanșare a procedurii. Textul de lege nu cere o anumită formă a confirmării, astfel că aceasta poate fi expresă, prin depunerea unei cereri confirmative în acest sens, dar poate fi și tacită. Confirmarea tacită se realizează atunci când, în ședință, creditorii nu se pronunță cu privire la alegerea unui administrator judiciar, când nu se întrunește adunarea creditorilor sau când nu se constituie comitetul creditorilor, deci atunci când creditorii manifestă o atitudine de pasivitate cu privire la numirea administratorului judiciar, chiar dacă legea în vigoare prevede obligativitatea includerii pe ordinea de zi a primei ședințe a creditorilor a aspectelor privind confirmarea/desemnarea administratorului judiciar și stabilirea onorariului acestuia. (…)” (paragraful 16 din Decizia nr. 540/2022, paragraful 14 din Decizia nr.640/2022).
„(…) Chiar dacă în cuprinsul alin. (3) al art. 57 din Legea nr. 85/2014 legiuitorul nu a prevăzut expressis verbis un interval temporal în care creditorul majoritar poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator judiciar în locul celuiprovizoriu desemnat de către judecătorul-sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii ori să îl confirme pe acesta, din interpretarea teleologică a reglementării, urmărind finalitatea normei din perspectiva intenției legiuitorului, este de la sine înțeles faptul că și acesta își va exercita această posibilitate tot în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, astfel cum prevede art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014” (paragraful 22 din Decizia nr. 540/2022, paragraful 17 din Decizia nr. 640/2022).
Cu alte cuvinte, instanța de contencios constituțional a considerat că dispoziția legală cuprinsă în art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 este constituțională, deoarece textul legal trebuie interpretat în sensul că limita temporală reprezentată deprima ședință a adunării creditorilor este incidentă nediferențiat, atât în ipoteza în care există mai mulți creditori care dețin împreună mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor înscrise la masa credală, cât și în ipoteza existenței unui creditor majoritar care deține singur mai mult de 50% din valoarea tuturor acestor creanțe.
Sintetizând, Curtea Constituțională a statuat în sensul că termenul stipulat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 este aplicabil și în cazul prerogativei creditorului majoritar, instituită de alin. (3) al aceluiași text legal, starea de provizorat a funcției practicianului în insolvență încetând ulterior acestui moment.
