Vineri, 17 mai 2024, Ministerul Public a transmis Înaltei Curți de Casaţie şi Justiție un recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 295 alin (1) raportat la art.308 alin.(1) din Codul de procedură penală.
“Dacă infracțiunea de delapidare în formă atenuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) din Codul penal poate fi încadrată în noțiunea de infracțiune contra patrimoniului la care se referă art. 139 alin. (2) și art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.”
Problema de drept supusă examinării a apărut în cauzele având ca obiect infracțiunea de delapidare în varianta atenuată prevăzută de art.295 raportat la art.308 din Codul penal1 în care procurorul a solicitat, în temeiul art.139 din Codul de procedură penală, dispunerea de către judecătorul de drepturi și libertăți a unor măsuri de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă, în baza art.152 din același cod, a obținerii datelor de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicații electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
În acest context juridic, fiind sesizate cu propunerile formulate de către parchete, instanțele trebuie să stabilească dacă este îndeplinită condiția la care fac referire art.139 alin.2 și art.152 alin.1 lit.a raportat la art.139 alin.2 din Codul de procedură penală privind săvârșirea unei infracțiuni pentru care se pot dispune măsurile de supraveghere tehnică prevăzute de art.138 alin.1 lit.a- d din Codul de procedură penală sau metoda specială de cercetare prevăzută de art.138 alin.1 lit.j din același cod.
Examenul jurisprudenței actuale în materie a evidențiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la includerea infracțiunii de delapidare în varianta atenuată prevăzută de art.295 alin.1 raportat la art.308 din Codul penal în categoria infracțiunilor contra patrimoniului, menționată expres de către legiuitor printre cele pentru care se poate dispune emiterea unui mandat de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă a obținerii datelor de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, existând două orientări.
Într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, instanțele au considerat că infracțiunea de delapidare prevăzută de art.295 raportat la art.308 din Codul penal, săvârșită de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art.175 alin.(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice, se încadrează în sintagma ”infracțiuni contra patrimoniului” din cuprinsul art.139 alin.2 și al art.152 alin.1 lit.a raportat la art.139 alin.2 din Codul de procedură penală.
În cea de-a doua orientare jurisprudențială, minoritară, s-a reținut că infracțiunea de delapidare prevăzută de art.295 alin.1 raportat la art.308 din Codul penal nu se încadrează în sintagma ”infracțiuni contra patrimoniului” cuprinsă în art.139 alin.2 și art.152 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală care se referă strict la infracțiunile prevăzute în Partea specială Titlul II “Infracțiuni contra patrimoniului” din Codul penal.
RIL : https://www.mpublic.ro/ro/content/ril-penal-din-data-de-17052024
