Sistemul RO e-Factura a devenit operațional, începând de joi, pentru relația între companii și autoritățile publice. În scurt timp va fi disponibil și pentru operațiunile comerciale exclusiv private, a anunțat Ministerul Finanțelor.
”Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive. Ministerul Finanțelor pune la dispoziție sistemul de facturare electronică ce permite încărcarea, stocarea și descărcarea facturilor. Un pas important pentru transformarea digitală a relației dintre antreprenor și stat, și un salt uriaș pentru transparentizarea achizițiilor publice din România, RO e-Factura este sistemul care permite 100% monitorizarea, analizarea și compararea costurilor pentru achizițiile publice, în timp real”, a anunțat Ministerul de Finanțe pe pagina sa de Facebook.
Pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost dezvoltatã o secțiune specialã dedicatã RO e-Factura, care poate fi accesatã și direct, la adresa https://efactura.mfinante.gov.ro/.
Urmează o perioadă de acomodare, după care RO e-Factura va deveni obligatorie pentru toate achizițiile realizate pe teritoriul României. Totodată, sistemul eletronic va fi instrumentul exclusiv pentru facturare începând, cel mai probabil, din 2023.
Comments 1