Echipa Universității din Oradea, Robotics Club, a fost de două ori pe podium la Robotex International 2023. Performanțe remarcabile, obținute, după cum spune ș. l. dr. ing. Flavius Birouaș „datorită ingeniozității și abilităților echipei de a rezolva problemele tehnice, chiar în timpul competiției”.
Orașul Tallinn, capitala Estoniei, a găzduit ediția din acest an a Robotex International. Desfășurată în zilele de 17 și 18 noiembrie 2023, competiția, despre care ș. l. dr. ing. Flaviu Birouaș, „antrenorul” echipei Universității din Oradea, spune că „e cel mai mare concurs de robotică din Europa”, a adunat la start peste 2.800 de participanți din 28 de țări.
Orădenii au reușit să obțină locul III la proba Mega Sumo, cea mai spectaculoasă și dificilă competiție din cadrul evenimentului. Trebuie precizat faptul că este cel de-al doilea an consecutiv în care talentul și inovația celor de la Robotics Club Oradea sunt recunoscute, la nivel internațional, în această renumită competiție.
„Echipa Robotics Club Oradea a demonstrat abilități remarcabile în gestionarea roboților, în confruntări rapide, cu meciuri care adesea durează mai puțin de o secundă și dezlănțuie impresionante forțe de impact. Proba Mega Sumo a pus la încercare nu doar performanțele tehnice ale roboților, ci și ingeniozitatea echipelor în rezolvarea, într-un timp record, a problemelor tehnice apărute pe parcurs”, explică ș. l. dr. ing. Flaviu Birouaș.
„Suntem foarte mândri de studenții noștri, de performanța lor, obținută în urma multor zile și nopți de muncă. Vreau să subliniez că această performanță nu ar fi fost posibilă fără ingeniozitatea și abilitățile echipei de a rezolva problemele tehnice, chiar în timpul competiției”, a mai declarat coordonatorul echipei Universității din Oradea.
Și echipele TOR, SQRT și BITS au reprezentat cu cinste Universitatea din Oradea la Robotex International 2023. Echipa TOR, alcătuită din: Flaviu Birouaș, Valentin Sidea, Oana Gal, Ilie Cuciula, Sebastian Lăzuran și Sebastian Găvruța, s-a clasat și ea, pentru al doilea an consecutiv, pe podium. La rândul ei, echipa SQRT, formată din: Cătălin Mociar, Daniel Anton, Andrei Iuhas și Szabo Stefan, a obținut un onorabil loc șapte la probele de calificare, însă nu s-a calificat în finala competiției. Echipa BITS, cu: Răzvan Mociar, Andrei Bar și Daniel Anton, a trecut de grupe, dar nu a atins nici ea faza finală a concursului.