România a prezentat astăzi, 8 septembrie, Comisiei Europene solicitarea de modificare a Planului de redresare și reziliență unde se dorește adăugarea unui nou capitol.
Capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme și șase noi investiții, dar și o măsură consolidată care figura deja în plan și sunt legate de sporirea producției de energie verde, de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor și de consolidarea competențelor forței de muncă din domeniul producției de energie verde.
Modificarea planului propusă de România prevede eliminarea a patru investiții din planul inițial și modificarea a aproximativ 70 de măsuri.
Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ține seama de inflația ridicată înregistrată în 2022.
„Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ține seama de inflația ridicată înregistrată în 2022, de perturbările lanțului de aprovizionare și de revizuirea în sens descrescător a alocării sale maxime de granturi prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), de la 14,2 miliarde EUR la 12,1 miliarde EUR. Această revizuire face parte din actualizarea din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor prin MRR și reflectă rezultatul economic comparativ mai bun înregistrat de România în 2020 și în 2021 față de previziunile inițiale”, se arată în comunicatul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Comisia va evalua dacă planul modificat îndeplinește în continuare toate criteriile de evaluare prevăzute în Regulament.