Poate sună greu de crezut, dar pe litoralul românesc al Mării Negre, un loc direct pe nisip este de aproape 10 ori mai scump decât unul pe sezlong. Cel puțin așa relatează mai mulți turiști, citați de Adevărul.
Este cazul unei plaje aflate în administrarea unui operator privat din Mamaia, care nu numai că are tarife mai mari decât în străinătate pentru serviciile sale, ci, în plus, percepe taxă şi pentru amplasarea cearşafului şi a stabilit şi un program de stat pe plajă, de la ora 8.30 la ora 20.00.
Aici, turiştii plătesc, ca la stadion sau la teatru, în funcţie de poziţia pe care o aleg pe plajă, rândul 1, 2 sau 3 de şezlonguri ori cu cearceaful sau prosopul în fața primului rând de șezlonguri, chiar la malul mării, acesta fiind cel mai scump loc:
Rândul 1 – două șezlonguri +umbrelă – costă 150 de lei/zi.
Rândul 2 – două șezlonguri + umbrelă – costă 120 de lei/zi
Rândul 3 – două șezlonguri + umbrelă – costă 100 de lei/ zi
Loc cearșaf în fața rândului 1 (1.4 x 2 m)- 200 de lei/zi.