Joi, 16 noiembrie, Guvernul a aprobat legea prin care România va adera la Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, adoptată la Geneva la 21 iunie 2019, potrivit unui comunicat.
Scopul actului normativ este prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Conceptul de „violență și hărțuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărțuirea și mobbingul, hărțuirea sexuală, amenințările și urmărirea/supravegherea. Ratificarea convenției OIM aduce mai multă claritate în legislația națională. Unele dintre fapte devin infracțiuni prin raportarea la legislația penală, civilă sau contravențională, după caz.
Actul normativ extinde noțiunea de „loc de muncă” astfel încât sunt considerate acte de hărțuire și cele care sunt produse în delegații, team-building-uri, orice spații publice sau private care au legătură cu locul de muncă.
Noul cadru legal protejează atât angajații cât și persoanele care lucrează indiferent de statutul lor contractual, persoanele aflate în perioada de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii cărora le-a încetat raportul de muncă, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care au depus cereri pentru ocuparea unui loc de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator.
O noutate este aceea că inclusiv comunicările online sunt circumscrise locului de muncă și pot face obiectul actelor de hărțuire.
Convenția OIM îmbunătățește cadrul legal actual cu privire la:
– securitate și sănătate în muncă;
– asigurarea inspecției și investigarea cazurilor de violență și hărțuire;
– justiție (urmărire penală, asistență juridică);
– problematica de gen și discriminare;
– sănătate publică (supravegherea furnizării de îngrijiri medicale și consiliere psihologică);
– protecție socială (cazarea victimelor în adăposturi, integrarea pe piața muncii a victimelor etc.).