A fost publicată Legea nr. 202/2023 pentru aderarea României la Convenția privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, ce intră în vigoare din 9 iulie.
Conform Convenției, statele membre sunt obligate să ia măsuri pentru a preveni coruperea funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale, inclusiv punerea în aplicare de politici și proceduri pentru a descuraja darea de mită, promovarea conștientizării în rândul companiilor cu privire la riscurile și consecințele dării de mită.
Se mai prevede asistență juridică reciprocă între statele membre în investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupere a funcționarilor publici străini în operațiunile economice internaționale.
Statele vor coopera în vederea implementării unui program de monitorizare sistematică a implementării cât mai complete a standardelor Convenţiei anti-mită.