Finlanda, Suedia, Danemarca și Olanda sunt economiile cele mai avansate din UE în plan digital, arată un studiul anual publicat, joi, de Comisia Europeană şi citat de hotnews.ro. La celălalt capăt se află Bulgaria, Grecia, România și Italia, potrivit unui studiu anual publicat joi de Comisia Europeană.
Indicele relativ privind economia și societatea digitale (DESI) măsoară progresele realizate de fiecare țară în cinci domenii: conectivitate, competențe digitale, folosirea internetului de persoane fizice, integrarea tehnologiilor digitale de către companii și serviciile publice digitale. Sunt luate în calcul date din 2019, iar în studiu a fost inclusă şi Marea Britanie.
„În ultimul an, toate țările UE și-au îmbunătățit performanțele digitale. Finlanda, Suedia, Danemarca și Olanda au obținut cele mai mari ratinguri în DESI 2020 și sunt printre liderii mondiali în digitalizare. Aceste țări sunt urmate de Malta, Irlanda și Estonia. (…) În mod semnificativ, majoritatea țărilor care se situează sub media UE nu au progresat prea mult în ultimii cinci ani, în privinţa digitalizării. Sunt cazurile Bulgariei, Greciei și României”, a anunţat Comisia Europeană.
Potrivit raportului, 78% dintre locuințe din Europa erau abonate la o rețea fixă cu bandă largă în 2019, România fiind printre lideri în acest domeniu. Ţara noastră se află în top şi în ceea ce priveşte oferta de internet mobil, cu cele mai accesibile preţuri.
Majoritatea ţărilor europene au reţele 4G, dar numai 17 state membre au atribuit frecvențe 5G. De remarcat că acoperirea cu reţele 4G a crescut anul trecut în principal în Irlanda, România, Cipru și Croația.
“O acoperire cu reţele fixe este cea mai ridicată în statele membre cu infrastructuri DSL bine dezvoltate. În 12 state membre, peste 99% din gospodării sunt acoperite. Polonia, Lituania, România și Slovacia au rămas în urmă, cu mai puțin de 90% din gospodării acoperite”, se arată în studiu.
Întregul raport poate fi accesat AICI.