Prin HG 1.199/2023 s-a stabilit extinderea listei județelor în care se aplică, în cadrul celei de-a doua etape, monitorizarea electronică.„Monitorizarea electronică se aplică, în primă fază, în sistem pilot (…) începând cu data de 1 octombrie 2022 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025”, se arată în textul ordonanței.Persoana supravegheată va trebui să mențină permanent dispozitivul de monitorizare în stare de funcționare. Acesta se aplică pe brat sau gleznă.
Monitorizarea electronică se utilizează în proceduri judiciare și în executarea pedepselor penale, astfel:
- în cazul executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune;
- în cazul executării măsurii arestului la domiciliu;
- în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție pentru prevenirea și combaterea violenței domestice;
- în cazul aplicării ordinului european de protecție;
- în cazul executării pedepselor penale în afara închisorii.
Din din 1 octombrie 2022, monitorizarea se aplică etapizat, după cum urmează:
- prima etapă e în perioada 2022 – 2023: la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea;
- a doua etapă e în anul 2024: la nivelul județelor de la punctul anterior, la care se adaugă județelele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;
- a treia etapă e în anul 2025: la nivelul județelor de la ambele puncte de mai sus, la care se adaugă județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.