E aglomerație la granița de vest a României, unde datele Poliției de Frontieră arată că, în comparație cu aceeași perioadă din luna noiembrie, s-a triplat numărul persoanelor care au intrat în țară în ultimele 24 de ore prin vămile cu Ungaria. 45.000 de călători au fost verificați la intrarea dinspre țara vecină, granița româno-maghiară fiind cea mai tranzitată în ultimele ore.
Din cauza aglomerației s-a ajuns ca toate punctele de frontieră din vestul țării să devină ”roșii”. La intrarea în țară prin Borș și Borș II timpul de așteptare era, duminică dimineața, de 100 de minute, în condițiile în care se lucrează pe 6 artere.
Recordul negativ îl deține punctul de frontieră Nădlac, unde se așteaptă pe sensul de intrare în țară nu mai puțin de 420 de minute. În zonă se lucrează pe 5 artere, iar polițiștii de frontieră folosesc 2 stații mobile.
Timpi de așteptare, duminică, ora 11:00, la punctele de frontieră din Bihor și Satu Mare (autoturisme, pe sensul de intrare):
- PTF Salonta – Mehkerek – 50 de minute
- P.T.F. Borş – Artand – 100 de minute
- P.T.F. Borş II – Nagykzreky – 100 de minute
- P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany – 300 de minute
- PTF Sacuieni – 180 de minute
- P.T.F. Urziceni – Vallaj – 240 de minute
- P.T.F. Petea – Csengersima – 360 de minute
Potrivit Poliției de frontieră, în ultimele 24 de ore au intrat în țară aproximativ 120.000 persoane cu 33.000 mijloace de transport.
”În aceeaşi medie zilnică din luna noiembrie, pe sensul de intrare au fost aproximativ 50.000 persoane cu 17.000 mijloace de transport, constatându-se astfel că în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o creştere a traficului de persoane pe acest sens de 140%. Comparând aceleaşi perioade, la frontiera cu Ungaria, numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în ţară (aproximativ 45.000) s-a triplat”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Autoritățile de graniță recomandarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional:
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula,
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany, PTF Sacuieni
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima
- pe raza jud. Timis: P.T.F. Cenad.
”Totodată, menționăm că după realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de tranzitare a frontierei), pe sensul de intrare în țară, în punctele de trecere a frontierei terestre, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic”, au transmis oficialii Poliției de Frontieră.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line – http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/