Muntele Bihorului, Sandu Lungu, arbitru și supervisor în prima competiție de date palme din România îi arată obrazul finalistului Alex Gorczyca, care spuen că s-a retras din meci de mila lui Simion Cosma, câștigătorul competiției. Alex a intrat ca favorit în finală, fiind din punct de vedere fizic net superior lui Simion. Comentatorii finale spuneau că Simion Cosma tocmai a încasat o palmă de 152 de kilograme. În plus, Alex a avut un parcurs mult mai ușor, în timp ce Simion a avut meciuri gele apărând desfigurat în finală.
„Așa arăt eu, nu vreau să știu cum arată colegul, am renunțat pentru că-mi era milă, nu că nu mai puteam. Am rezistat pe picioare, nu ca el. Am o umflătură care va trece. Respectele mele pentru el, a dus foarte bine, e un bun încasator. Lovește și destul de tare, doar că e inconștient. Sper să înțelegeți de ce am renunțat, nu vreau să am pe nimeni pe conștiință”, a spus Alex Gorczyca pe TikTok. Luptătorul Sandu Lungu, care a fost arbitrul întâlnirii a ținut să dea replică și să spună cum a văzut el ce s-a întâmplat: „Băiatul ăla din finală trebuia să-și asume, să nu-i fie rușine că a pierdut. El zice că i-a fost milă, ok, dar încă după primul meci Simion era așa, umflat, tumefiat, în finală așa a mers. Trebuia să dai mâna cu el, poftim banii, tu ești învingător.
Să fii fair-play adevărat. I-ai dat 12-13 palme, așa milă ți-a fost de el?! N-ai vrut să duci banii acasă? Hai, mă, mă lași! Mila apare după o palmă, două, erai «băiat». Vii acum și spui că de milă… erai terminat, eram lângă tine și am văzut.
După primele 3 palme a început să te doară, nu ți-a mai convenit, îți picura transpirația, ai zis că-ți dă la ochi, la ureche, ai început să găsești motive, că ai fost rănit… Ești foarte puternic, jos pălăria!”, a spus Lungu.