Anexa din cadrul gospodăriei, o anexă din cadrul gospodăriei învecinate și 20 de metri liniari din pazia acoperișului unei case aflate în apropiere au fost cuprinse de foc. 25 de pompieri s-au luptat cu flăcările. Cauzele nu au fost încă identificate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca, focul a fost sesizat prin 112 în jurul orei 5.50, unul dintre apelanți precizând că ard trei case.
„În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau deosebit de violent la întreaga locuință și la două anexe, existând un risc ridicat de extindere a acestora la casele aflate în apropiere”, explică ISU.
Cei 25 de pompieri militari mobilizați la fața locului au acționat timp de aproximativ o oră și 25 de minute pentru localizarea și lichidarea incendiului, realizând concomitent dispozitive de protecție a construcțiilor expuse pericolului de incendiere.
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.
„Echipajul de paramedici al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea a acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care a suferit o arsură minoră la nivelul capului și altor două persoane, care au suferit atacuri de panică, toți trei refuzând ulterior transportul la spital”, se arată în comunicat.