De azi noapte, punctele de frontiera de la granița cu Ungaria, din Borş, Salonta, Valea lui Mihai, Săcuieni şi Episcopia Bihor au dispărut marcând intrarea în Schengen. Evenimentul a fost sărbătorit atât la Borș, cât și la Salonta, la valea lui Mihai și la Roșiori, La PTF Borş, cei care au trecut primi au primit diplome. Momentul a fost imortalizat și de scriitoarea Lili Crăciun și soțul sau, jurnalistul Virgil Cosma. “În Vama Borș, voiam să trecem în Ungaria la miezul nopții. Fiindcă, dragii mei, trebuia să sărbătorim Revelionul acolo unde, până acum, eram obligați să dăm actele la control. Am trecut prin vamă unde nu mai era nimeni, am oprit mașina, am băut o gură de șampanie chiar acolo, am filmat pentru voi apoi ne-am întors acasă.LA MULȚI ANI!”, a scris Lili Crăciun expicand maniera în care a vrut sa imortalizeze momentul istoric și sa fie parte a lui.
“Astăzi este o zi istorică pentru comunitatea noastră, pentru județul Bihor și pentru întreaga Românie.
Aderarea țării noastre la Spațiul Schengen cu frontierele terestre reprezintă un pas important către o integrare europeană completă și un simbol al deschiderii, al cooperării și al unității.
La trecerea de frontieră din Valea lui Mihai-Barantău, acest moment capătă o semnificație specială.Acum, odată cu eliminarea controalelor la frontierele terestre, spiritul european devine mai viu ca niciodată, iar granițele fizice dispar pentru a lăsa loc celor mai frumoase legături: cele dintre oameni.
Această aderare nu doar că va simplifica viața de zi cu zi a celor care tranzitează frontiera, dar va crea și oportunități economice și sociale pentru orașul nostru.
Orașul Valea lui Mihai poate deveni astfel un punct strategic pentru comerț, turism și cooperare transfrontalieră, deschizând noi perspective pentru dezvoltarea comunității noastre.
În semn de sărbătoare, activitatea la care am fost prezenți astăzi, la trecerea de frontieră, este mai mult decât un simplu eveniment. Este o celebrare a solidarității, a valorilor comune europene și a încrederii în viitorul nostru comun.
Doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui pas istoric.
Astăzi, România nu doar că devine parte integrantă a Spațiului Schengen, dar și Orașul Valea lui Mihai devine un simbol al unității și colaborării europene.
Să privim înainte cu mândrie și speranță”, a spus primarul de Valea lui Mihai, Attila Kassai. La Roșiori a fost tot staff-ul UDMR Bihor, ministrul Cseke Atilla și deputatul Szabo Don, alături de autoritățile din Ungaria. Așa cum bihorjust.ro a anunțat deja ,în prezenţa viceministrului ungar de externe Magyar Levente, primarii din Roşiori şi Pocsaj, alături de ministrul Cseke Attila, deputatul Szabo Odon, preoţi din cele două localităţi şi localnici, la ora 1 (ora României) / 0.00 (ora Ungariei), au tăiat un lanţ de fier. Evenimentul a fost inspirat din căderea Cortinei de fier, de Zidul Berlinului , de dispariția graniței austro-ungară unde erau garduri de sârmă ghimpată.