Viața și sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar Biserica își arată mereu grija și responsabilitatea față de cei suferinzi, împlinind astfel porunca Domnului nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36).
Fiind necesară o intensificare a îngrijirii celor aflați în suferință sufletească și trupească, inclusiv a celor afectați de adicții multiple, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți.
În acest context, Parohia Ortodoxă Subpiatra a organizat în perioada 27 iulie – 7 septembrie a XIII-a ediție a Școlii de vară cu tema: „Sfinții Doctori fără de arginți-tămăduitori în numele Domnului nostru Iisus Hristos”. Participanții, copiii și tinerii din parohie, sub îndrumarea profesorului de religie Florian Irimescu, au pictat icoane pe sticlă cu Sfinții tămăduitori fără de arginți, pomeniți la Taina Sfântului Maslu: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon și cu alți mari sfinți tămăduitori: Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Sfântul Gherasim din Kefalonia.
Preotul paroh Lucian Crișan le-a vorbit despre viața, minunile și pătimirile acestor sfinți, care și-au pus talantul vindecător în slujba aproapelui, vindecând nu doar trupul, ci și sufletul, fără a aștepta sau condiționa o răsplată de la cei bolnavi. Copiii au făcut astfel cunoștință cu Sfinții tămăduitori, pe care și i-au făcut prieteni pentru vremurile bune din viața lor, dar și pentru vremurile pline de încercare, când boala mai devreme sau mai târziu va veni. Această prietenie pe care copiii au mărturisit-o prin pictarea icoanelor le va rămâne întipărită în inimile lor, dar o vor dărui și altora, atunci când viața le-o va cere. Copiii au învățat să se roage Sfinților tămăduitori ai Bisericii ori de câte ori se vor întâlni cu suferința atât ei, cât și cei dragi ai lor. Dorind a-și manifesta dragostea față de aproapele, aducând mângâiere celor aflați în suferință, copiii și tinerii însoțiți de preotul paroh i-au vizitat pe cei bolnavi la casele lor, cântând pricesne, oferindu-le cărți de rugăciuni și icoanele pe care ei le-au pictat.
În cadrul Școlii de vară s-au derulat activități de informare, educare și conștientizare a tinerilor cu privire la pericolele consumului de droguri, dar și alte activități catehetice și cultural-educative, care au culminat cu un pelerinaj la sfintele mănăstiri din Moldova și Bucovina.
La încheierea Școlii de vară participanții s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au primit diplome, iconițe, cărți de rugăciuni, rechizite școlare și dulciuri, transmite Preotul paroh, Lucian Crișan.