Școlile se vor redeschide pe 8 februarie, odată cu începerea semestrului al doilea. Măsura va fi luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, anunță hotnews.ro, care citează surse oficiale. Decizia a fost luată în ședința de la Palatul Cotroceni care are loc marți după-amiază, iar anunțul oficial ar urma să fie făcut, la finalul ședinței, de către președintele Klaus Iohannis.
ACTUALIZARE ora 17:10: Declarațiile președintelui Klaus Iohannis: ”Marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană deschid școlile. Sunt doar trei state care acum nu deschid școlile. În unanimitate, am decis următoarele: de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte. Ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure.
Potrivit șefului statului, în localitățile în scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală, de la grădiniță la liceu. În localitățile în scenariul galben, copiii de grădiniță, cei din clasele I-IV merg la școală, iar din ciclul gimnazial – doar copiii de clasa a VIII-a. Din ciclul liceal, merg la cursuri tinerii de clasa a XII-a. În scenariul roșu, merg fizic la grădiniță și la școală dpreșcolartii și elevii din clasele I-IV, restul urmând școala online. În localitățile aflate în carantină, toată lumea stă acasă.
La ședința cu președintele țării participă premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.
Decizia de redeschidere a școlilor va trebui reglementată printr-un ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
Scenarii pentru redeschiderea școlilor:
- În localitățile care se încadrează în scenariul verde (rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori), toate școlile – grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee – se vor redeschide FIZIC
- În localitățile care se încadrează în scenariul galben (rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori), vor fi prezenți la școală elevii din ciclul primar, cei din clasele a VIII-a și a XII-a și copiii de grădiniță.
- În cazul în care o localitate intră în scenariul roșu (rată de infectare peste 3 cazuri la mia de locuitori), vor merge fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, în timp ce restul urmează cursuri online.
În prezent, Bihorul se află în scenariul verde. Din cele 101 de comune și orașe din județ, patru sunt în scenariul roșu (Șinteu – 14,76 la mie; Câmpani – 6,31 la mie; Cherechiu – 4,91 la mie; Drăgănești – 3,36 la mie), iar 13 în scenariul galben. În această din urmă categorie se află Oradea – 1,71 cazuri la mia de locuitori, Beiuș – 1,68 cazuri la mia de locuitori și Ștei – 1,75 cazuri la mia de locuitori. 84 de comune și orașe din Bihor sunt în scenariul verde.