Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât în cea mai recentă întrunire amânarea a două examene importante pentru sistemul judiciar.
Este vorba despre susținerea probelor la examenul de capacitate pentru Institutul Național al Magistraturii, sesiunea decembrie 2019 – aprilie 2020, și examnul de admitere la Școala Națională de Grefieri, programat inițial pentru data de 26 aprilie.
Ambele au fost amânate până după 4 mai, urmând ca prima probă să fie anunțată într-un termen rezonabil în primul caz, iar data susținerii concursului de admitere, de asemenea să fie anunțată într-un termen rezonabil în cel de al doilea caz.
Ambele hotărâri au fost luate în unanimitate.