De vineri seară, Târgul de Crăciun din Oradea își deschide oficial porțile. Orădenii sunt așteptați la ora 18:00, să asiste, lângă bradul de Crăciun din Piața Unirii, la aprinderea luminilor de sărbători. Târgul de Crăciun se va desfășura în perioada 2 – 26 decembrie, în timp ce iluminatul de sărbători va înfrumuseța orașul până în ajun de Bobotează.
Iluminatul festiv este realizat, anul acesta, în Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri, Podul Sfântul Ladislau, Piața Ferdinand, str. Republicii (zona pietonală), str. Libertății + str. Grigorescu, str. Aurel Lazăr și Primăria Oradea. Decorațiunile și montajul sunt asigurate de MK Illumination.
Totodată, vor fi deschise și căsuțele și food truck-urile cu mâncare. Ca și o noutate, în acest an, orădenii vor avea parte și de trei rulote folosite de producătorii tradiționali din Bihor, de unde vor putea fi achiziționate mâncăruri și băuturi. Tot în această seară va avea loc și primul concert de colinde susținut de Narcisa Suciu, începând cu orele 20:00.
Moș Crăciun, prezent la Oradea pentru aproape două săptămâni
Și Moșul ajunge la Oradea chiar din prima zi a Târgului de Crăciun. Acesta poate fi vizitat în căsuța lui de lângă brad, unde îi așteaptă pe cei mici cu surprize dulci și povești de Crăciun, dup cum urmează:
- 2 Decembrie I 19:00-21:00
- 3 Decembrie I 19:00-21:00
- 4 Decembrie I 19:00-21:00
- 6 Decembrie I 19:00-21:00
- 9 Decembrie I 19:00-21:00
- 10 Decembrie I 19:00-21:00
- 11 Decembrie I 19:00-21:00
- 16 Decembrie I 19:00-21:00
- 17 Decembrie I 19:00-21:00
- 18 Decembrie I 19:00-21:00
- 24 Decembrie I 11:00-13:00