Guvernul a aprobat bugetul Administraţiei Fondului de Mediu care include și programul ”Prima conectare la sistemele de alimentare cu apă și de canalizare”. Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunțat că, prin acest program, 88.000 de gospodării cu venituri mici vor putea fi conectate la rețelele de apă și canalizare.
”Vom conecta 88.400 de gospodării cu venituri mici la rețelele de apă și canalizare – în şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat bugetul Administraţiei Fondului de Mediu care include și programul ”Prima conectare la sistemele de alimentare cu apă și de canalizare”. Am atins astfel încă un jalon din pilonul Tranziția Verde, componenta Managementul apei din cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare, implementat de MMAP.
Este un program important destinat persoanelor vulnerabile și prin care contribuim la un management mai sustenabil al resurselor de apă. Investiția are o valoare totală de 168 milioane de euro. Urmează să semnăm acordurile de implementare cu autoritățile locale care participă la program”, a declarat Tánczos Barna.
Totodată, ministrul a mai spus că în perioada următoare vor fi semnate acordurile de implementare cu autoritățile locale care participă la program.