Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat că Guvernul a decis să prelungească perioada de solicitare a suspendării rambursării ratelor până la 15 iunie 2020, adăugând că, până acum, 126.493 de persoane fizice şi juridice au beneficiat de suspendarea cu până la 9 luni a rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, potrivit news.ro.
“Am decis astăzi să prelungim perioada de solicitare a suspendării până la 15 iunie 2020. În timp ce PSD-ul ameninţă cu moţiune de cenzură şi aruncarea României în haos, noi facem lucruri fantastice pentru români!”, a spus Cîţu, într-o postare pe Facebook.