Guvernul României, în cadrul ședinței din 20 septembrie 2023, a adoptat hotărârea prin care a fost suplimentat numărul maxim de posturi al DNA pentru Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, cu 5 posturi de ofițeri de poliție judiciară și un post de grefier.
Suplimentarea posturilor de poliție judiciară are rolul de a asigura buna desfășurare a anchetelor complexe, precum și a activității întregii structuri.
Funcționarea optimă a organelor judiciare și înfăptuirea cu celeritate a actului de justiție sunt în avantajul justițiabilului.
În luna iulie a fost finalizată procedura de selecție a ultimilor 3 procurori europeni delegați în România și numirea acestora de către Colegiul EPPO. România are, astfel, schema completă de 20 de procurori europeni delegați.
Miercuri, 20 septembrie 2023, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil proiectul de hotărâre a Guvernului privind suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Direcția Națională Anticorupție pentru structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România.
“Funcționarea adecvată a organelor de aplicare a legii şi a parchetelor, în special în legătură cu protecţia intereselor financiare ale Uniunii, este de o importanţă deosebită, astfel că, suplimentarea numărului de posturi de poliție judiciară va contribui la asigurarea unei bunei funcționări a acestei structuri.
Această măsură care vizează suplimentarea numărului de posturi de poliție judiciară este de natură a asigura viteza de reacție necesară desfășurării de anchete complexe, în care se urmărește în paralel atât stabilirea persoanelor responsabile, stabilirea traseului produselor infracționale precum și recuperarea pagubelor produse prin infracțiune.
Cele 5 posturi de grefieri sunt ocupate la Birourile EPPO operaționalizate sau în curs de ocupare și se constată că exista o încărcătură deosebită generată de specificul diferit al activității ce presupune permanent scanarea tuturor documentelor întocmite în vederea pregătirii încărcării în Sistemul de Gestionare Electronică a cazurilor EPPO, alături de activitatea de grefă obișnuită, participarea la redactarea documentelor, audieri sau la pregătirea dosarelor pentru finalizare.
Nu în ultimul rând trebuie menționată și activitatea de grefă pentru faza de judiciar a dosarelor sau situațiile în care grefierul, pe un post unic la un Birou EPPO, necesită concediu medical sau legal generând dificultăți deosebite de continuitate a activității.
În acest context este necesară suplimentarea schemei de personal cu un post de grefier acesta urmând a fi alocat la unul dintre birourile EPPO.” se arată în nota de fundamentare.