Sursa de inspirație e procedura de recrutare utilizată pentru a atrage funcţionari în instituţiile europene. Termenul de implementare a proiectului este 30 septembrie.Începând cu această dată avem o nouă prevedere în Codul administrativ, articolul 467, unde se postulează faptul că toate funcţiile publice de stat şi teritoriale se vor ocupa prin această nouă modalitate de recrutare.
<Sunt onorat să anunț lansarea noului model de recrutare pentru funcția publică: proiectul-pilot al concursului pentru ocuparea unor funcții publice vacante.
Prin acest proiect pilot, ANFP , instituția pe care o coordonez, introduce o nouă modalitate de recrutare inspirată din modelul european de recrutare (metoda EPSO).
Concursul derulat prin proiectul-pilot se organizează pentru funcțiile publice generale de grad profesional debutant şi funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, deschizând calea concursului naţional extins pentru toate funcțiile publice de stat și teritoriale!>, spune Felix Cosma, preedintele ANFP.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a lansat, joi, la Palatul Victoria, un proiect-pilot privind ocuparea unor funcţii publice vacante din administraţia publică centrală axat pe un nou model de recrutare care prevede un concurs naţional şi un concurs pe post, bazat pe competenţe şi nu pe memorare de texte legislative.
“Baza legală a proiectului-pilot vine din anul 2019 în momentul în care a fost adoptat Codul administrativ, OUG 57/ 2019. Articolul 619 menţiona faptul că trecerea la un nou model de recrutare în administraţia publică din România se va realiza printr-un proiect-pilot. Se va face o trecere etapizată, în mod treptat, spre această nouă modalitate de recrutare care se realizează prin concurs naţional şi prin concurs pe post, dar, mai mult decât orice, este o modalitate de recrutare bazată pe competenţe şi nu pe memorare de texte legislative. (…) Este o reformă pe care alte state din Uniunea Europeană au realizat-o cred că din anii 2000”, a declarat directorul Direcţiei Concurs Naţional din cadrul ANFP, Petronela Iacob.
Ne angajăm să facem un proces de recrutare transparent, la standarde europene Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va organiza concursul naţional, ca etapă preliminară, iar cei admişi vor da, apoi, concurs pe post la instituţiile unde se doreşte ocuparea unor funcţii vacante.
În baza fondurilor alocate prin PNRR, proiectul-pilot va avea parte şi de o analiză ex-post, cu termen de 30 iunie, activitate care va fi desfăşurată de reprezentanţii Transparency International România.
Un al doilea jalon din PNRR, a adăugat Petronela Iacob, prevede organizarea a cel puţin două concursuri naţionale de recrutare a funcţionarilor publici pentru cel puţin trei categorii sau grade ale funcţiei publice, cu termen până la sfârşitul acestui an.
Potrivit reprezentantei ANFP, în cadrul proiectului-pilot vor intra 652 de funcţii publice din categoria debutanţi şi 48 de funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari, cifre rezultate în urma unei analize la nivelul instituţiilor publice, realizată în baza datelor transmise de ordonatorii de credite. Aceste funcţii sunt menţionate într-un ordin al preşedintelui ANFP publicat în 7 martie în Monitorul Oficial.
Proiectul-pilot se va desfăşura prin intermediul unei platforme informatice de concurs, fiind iniţiat şi un portal special dedicat concurs-pilot.anfp.gov. ro.
Preşedintele ANFP, Felix Cozma, a evidenţiat că accentul este pus pe recrutarea tinerilor în funcţii publice de debutanţi.
“Avem în momentul de faţă un deficit în administraţia publică de persoane tinere, de persoane care să vină cu inovare, cu energie, în această zonă. Cred că este important ca în următoarea perioadă să ne concentrăm toţi eforturile pentru a atrage cât de mulţi tineri în funcţia publică. (…) Suntem conducătorii unei reforme importante pentru sistemul public şi chem alături de noi instituţiile publice din întreaga ţară să ne fie alături şi să participe la acest proiect naţional pilot, urmând ca în următoarea etapă, odată cu încheierea jalonului din PNRR, în luna iunie, să mergem mai departe cu această iniţiativă”, a declarat Cozma.