Klaus Iohannis l-a decorat pe Eduard Hellvig după ce și-a anunțat demisia spunând că SRI a redevenit o instituție ghidată de principiile democratice ale separației puterilor în stat, activitatea sa desfășurându-se în interiorul limitelor trasate de Constituție.
Eduard Hellvig, și-a anunțat, luni 3 iulie, demisia din funcția de director al Serviciului, spunând că și-a îndeplinit obiectivele propuse și “E un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp”. — conform spuselor acestuia.
“La acest final de mandat, SRI este o instituție bazată pe valori solide, pe un colectiv profesionist și performant, precum și pe un set corect de principii ale activității. Directorul Eduard Hellvig lasă, astfel, în urmă o instituție reformată, pregătită structural pentru viitor, adaptabilă și suplă în raport cu realități operaționale în continuă schimbare.
În semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate la conducerea Serviciului Român de Informații, am decis decorarea domnului Eduard Hellvig cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.” — Conform comunicatului Administrației Prezidențiale.
Eduard Hellvig a fost ales în 2004 deputat de Bihor fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, iar din 2015 până în 3 Iulie 2023 a fost Directorul SRI.