O instanță din Germania a stabilit că un bărbat care a alunecat în timp ce mergea din dormitor spre biroul din aceeași casă a suferit un accident de muncă. Angajatul lucra de la domiciliu, iar decizia judecătorilor îi permite să ceară despăgubiri, notează The Guardian, citat de Digi24.
Când a căzut. Bărbatul se îndrepta către biroul lui, care se afla la etajul inferior față de dormitorul său, a menționat în decizie instanța federală germană.
”Reclamantul a suferit un accident de muncă după ce a căzut dimineață în drum spre biroul său de acasă. Dacă activitatea asigurată este desfășurată la domiciliul asiguratului sau în altă locație, asigurarea acoperă aceste situații în aceeași măsură ca atunci când activitatea este desfășurată la sediul companiei”, se arată în decizia judecătorilor.
Inițial, firma de asigurări a refuzat cererea angajatului de a-i plăti factura pentru spitalizare. Bărbatul a apelat la justiție, dar două instanțe inferioare nu s-au pus de acord dacă drumul prin casă este echivalent cu deplasarea spre locul de muncă. În cele din urmă, curtea federală a decis că ”primul drum de dimineață din pat până la biroul din acasă este asigurat ca fiind drum spre serviciu”.