Curtea de Apel Oradea a dat, joi, soluția definitivă în dosarul în care omul de afaceri Mihai Crișan, era acuzat că, în 2011, ar fi dat mită 4.000 de lei pentru a nu fi trimis în judecată într-un caz în care era suspectat de săvârșirea unor fapte de mare violență. Potrivit DNA, banii ar fi fost ceruți de comisarul-șef Vlad Boșca, pe atunci șef al Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare, prin intermediul agentului Felician Jurj. Instanța i-a achitat pe toți cei trei, stabilind că fapta nu există.
Într-un comunicat din iunie 2016, DNA Oradea anunța trimiterea în judecată a lui Mihai Crișan, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, a comisarului-șef Vlad Nicolae Boșca, sub acuzația de luare de mită, și a lui Felician Gheorghe Jurj, la data faptei agent de poliție în cadrul Serviciului Investigații Criminale Satu Mare, pentru complicitate la luare de mită.
”În cursul lunii septembrie 2011, inculpatul Boșca Vlad, în calitate de șef al Serviciului de Investigații Criminale-I.P.J. Satu Mare, prin intermediul inculpatului Jurj Felician Gheorghe, agent de poliție, a pretins și a primit de la inculpatul Crișan Mihai suma de 4.000 de lei, cu titlu de sponsorizare. Banii au fost utilizați pentru achitarea cheltuielilor de deplasare (transport, cazare,masă) pentru cei doi polițiști și soțiile lor, la un turneu de fotbal din Olanda ce fusese organizat de I.P.A. (Asociația Internațională a Polițiștilor).
În schimbul acestei „sponsorizări”, ofițerul de poliție și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării unui dosar penal, în care inculpatul Crișan Mihai era acuzat de săvârșirea unor fapte de mare violență, în sensul că, acesta, fie a întocmit personal acte de urmărire penală, fie a omis întocmirea acestora, fie a dispus altor ofițeri de poliție să efectueze acte de urmărire penală astfel încât să asigure împiedicarea trimiterii în judecată a omului de afaceri”, se arăta în comunicatul procurorilor anticorupție din Oradea.
În primă instanță, Tribunalul Bihor i-a achitat pe cei trei, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală – art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod de Procedură Penală.
Tot achitare au decis și magistrații Curții de Apel Oradea. Totuși, aceștia au schimbat temeiul dispoziției de achitare a celor trei și au invocat art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală – fapta nu există. Judecătorii au invocat prevederile articolului 5 Cod penal – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Soluția este definitivă.