Curtea de Apel Oradea a pronunțat, vineri, sentința definitivă în cazul unei rețele de traficanți de ecstasy și etnobotanice, condusă de orădeanul Jozsef Zsolt Kovacs și concubina lui, Patricia Vălcan. Instanța a aplicat condamnări care totalizează aproape 38 de ani de închisoare pentru cei 11 din 13 inculpați acuzați că distribuiau droguri în Bihor și în Maramureș. Complexul dosar al acestei grupări a fost instrumentat de procurorul Nicolae Creivean, pe atunci la DIICOT Oradea, acum la Parchetul Bihor.
Instanța a admis apelurile a nouă dintre cei 13 inculpați, iar în cazul a șapte dintre ei le-a redus condamnările. Alți doi au primit amenzi. Potrivit minutei Curții de Apel Oradea, pedepsele definitive sunt:
- KOVACS JOZSEF ZSOLT – 6 ani și 5 luni de închisoare (în primă instanță: 6 ani, 9 luni și 3 zile de închisoare)
- PATRICIA ALEXANDRA VĂLCAN – 3 ani și 11 luni de închisoare (în primă instanță: 5 ani și 9 luni de închisoare)
- OKAYTEKIN KENAN – 5 ani de închisoare (în prima instanță: 5 ani și 4 luni de închisoare)
- FLORIN RADU POP – 3 ani și o lună (în primă instanță: 3 ani și 8 luni de închisoare)
- DIOSZEGI LASZLO ADAM – 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare (în prima instanță: 3 ani și 8 luni de închisoare)
- FARKAS GUSZTAV – 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare (în prima instanță: 4 ani și 7 luni de închisoare)
- VENȚEL TUNDE VALERIA – 3 ani de închisoare cu suspendare (în prima instanță: 3 ani și 4 luni de închisoare)
Cei de mai sus au fost condamnați, cu toții, pentru constituirea unui grup infracțional și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
- KEREZSI JOZSEF – amendă 3600 de lei (în primă instanță: 1 an de închisoare pentruefectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive)
- VENȚEL KALMAN – amendă 5000 de lei (în primă instanță: 2 ani de închisoare pentruefectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive)
Curtea de Apel Oradea a respins apelurile altor doi inculpați – Melinda Budai și Tibor Vențel. În cazul acestora, ca și al altor doi inculpați care nu au atacat sentința primei instanțe, condamnările date de Tribunalul Bihor au rămas definitive:
- BUDAI MELINDA – 2 ani și 4 luni de închisoare
- VENȚEL TIBOR – 4 ani și 8 luni de închisoare
- GEORGE CRISTIAN MOLDOVAN – 2 ani și 4 luni închisoare
- BALOGH JOZSEF – 2 ani de închisoare cu suspendare
De asemenea, au rămas definitive dispozițiile de confiscare a drogurilor găsite la perchezițiile făcute la unii dintre membrii grupării și peste 310.000 de lei proveniți din vânzarea de către inculpați a unor substanțe ilegale.
Droguri din Ungaria, prin coletărie
Ancheta DIICOT Oradea a arătat că mai mulți dintre traficanți distribuiau în Bihor și Maramureș drogurile trimise din Ungaria, prin intermediul unor firme de coletărie, de orădenii Tibór Vențel, de 39 de ani, și Tünde Vențel, de 25 de ani, stabiliți în țara vecină.
La sfârșitul lunii iulie 2020, anchetatorii DIICOT Oradea și ai BCCO au descins în 17 locuri din Bihor și Maramureș pentru a pune capăt activității traficanților. În paralel, polițiștii maghiari au făcut două percheziții în două localități din Ungaria, Váncsod şi Gáborján, unde locuiau Tibór și Tünde Vențel. În urma descinderilor au fost ridicate sute de grame de etnobotanice, cristale de MDMA, comprimate de ecstasy, substanțe și aparate folosite la prelucrarea și porționarea drogurilor, bani și două mașini.
Inculpați ”cu experiență”
Unii dintre membrii grupului nu sunt la prima întâlnire cu legea penală. Kovacs József Zsolt a primit, în 2017, o pedeapsă de un an și 9 luni de închisoare, iar în 2021 o alta de 2 ani și 5 luni de detenție. În 2014 a fost eliberat condiționat din executarea unei alte condamnări de 2 ani și 2 luni de închisoare și a rămas cu un rest de 143 de zile de detenție.
Și Patricia Vălcan are o condamnare din 2017 și una din 2021, în timp ce Farkas Gusztav a fost condamnat în 2019 la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare.